La 13 februarie 2024, în incinta primăriei orașului Nisporeni a avut loc ședința de prezentare a proiectului de reabilitare a Parcului Central din oraș, informează PROVINCIAL.

Aastfel, reprezentanții companiei S.C. Geotermal – AV S.R.L.,Veaceslav Pîslari și Anatol Pânzaru – arhitect/peisagist de renume internațional, membru al Uniunii și a Asociației arhitecților din Moldova, au prezentat public prima schiță a proiectului pentru reabilitarea parcului.

“Proiectul corespunde celor mai noi cerințe în domeniu și include spații moderne de agrement: teatru de vară, locuri de joacă pentru copii, diferențiate pe categorii de vârstă, inclusiv un skate-parc, spații pentru activități sportive, spații pentru activități fizice pentru seniori, precum și multiple spații pentru socializare și activități culturale.

Va fi valorificat și Cenaclul „Mihai Eminescu”, care a activat între anii 1989-1991 și a avut un rol important în Mișcarea de Eliberare Națională,” menționează Primăria.

De asemenea, primarul Negel Dan, membrii Consiliului Local al primăriei orașului Nisporeni, specialiști din cadrul primăriei, agenții economici locali și reprezentanți ai societății civile au participat la prezentarea primelor schițe de proiect, au analizat planul și au intervenit cu idei și cu propria viziune asupra modului în care și-ar dori să arate parcul orașului.

Totodată, Primăria orașului Nisporeni va organiza o serie de consultații publice prin intermediul cărora cetățenii orașului își vor putea exprima opiniile în privința acestui subiect.

Imprimare