Iraida Jitari este primar la al treilea mandat în satul Sauca, raionul Ocnița. Consideră că un primar e ca un șef de depozit, tuturor trebuie să le soluționezi problemele iar salariile aleșilor locali sunt mai mici decât cele ale altor bugetari din teritoriu. Afirmă că abia la începutul lunii decembrie au primit bani pentru a achita salariile pentru perioada septembrie-noiembrie.

Cât e de greu sau cât de ușor este să fii primar?

Iraida Jitari: Ușor nu poate fi niciunui primar deoarece toate problemele din sat sunt și ale alesului local Primarul trebuie să intervină dacă o familie cu mulți copii are nevoie de ajutor, dacă cineva e în stare de ebrietate sau dacă izbucnește un incendiu pe un lan.

Cum reușește primarul să-i împace pe toți?

Iraida Jitari: 24 din 24 de ore suntem la dispoziția cetățenilor. Am vrut acum să-mi iau concediu pentru anul 2016 și secretarul Consiliului local mi-a abrogat cererea deoarece suntem în primărie cinci persoane, fiecare are lucrul lui și nu poți delega atribuțiile tale altcuiva. Dacă am avea permisiunea să achităm măcar 50% din leafă celui care îl înlocuiește pe un coleg atunci am putea să delegăm unele atribuții, dar așa este lucrul pe care trebuie să-l faci zilnic și nu îți permiți să-i dai altcuiva sarcini suplimentare neacoperite financiar. Și toți parcă am fi în concediu, dar parcă suntem lucru.

Totuși, reușiți să soluționați multe dintre problemele cetățenilor…

Iraida Jitari: Reușim pentru că nu avem de ales. Cetățenii ne încredințează votul lor de încredere și nu putem să-i dezamăgim. Recent am organizat o mică sărbătoare pentru oamenii cu dizabilități. Cu ajutorul antreprenorilor din localitate le-am făcut câte un mic cadou măcar celor care au dizabilități de gradul I. Oamenii se uită la televizor și acolo se spune că se vor oferi ajutoare și pe nimeni nu interesează că nu avem nici un leu pentru așa ceva. Cu toate acestea, încercăm să avem grijă de copii și de persoanele în suferință.

Cum e bugetul la final de an?

Iraida Jitari: Gol-goluț. Abia la începutul lunii decembrie am primit salariul pentru perioada septembrie-noiembrie. Au fost majorate salariile în luna decembrie a anului trecut, după aprobarea bugetelor locale și aceste goluri create au fost acoperite abia acum, la sfârșit de an.

Suntem la reuniunea primarilor din raionul Ocnița …

Iraida Jitari: Are loc ședința Filialei CALM din Ocnița. Noi avem statut, ne întâlnim, fiecare are o anumită experiență, ne împărtășim problemele. Colegul nostru Valeriu Scutelnic cunoaște foarte bine legile și niciodată nu ne refuză de a ne arăta soluțiile legale în cazul multor probleme. Este un lucru benefic deoarece dacă suntem uniți avem și rezultate. Avem și aleși locali la primul mandat care trebuie susținuți. Eu îmi amintesc de perioada când am devenit și eu primar acum 9 ani. Multe nu le cunoșteam. Pe vremuri am lucrat la Oficiul Poștal și mă simțeam șef acolo, la primărie însă uneori te simți ca un șef de depozit. Trebuie să aduci, să oferi, să soluționezi și mulți au salarii mai mari decât primarul.

Ce obiective aveți pentru acest mandat?

Iraida Jitari: La un seminar organizat de NDI ne-au întrebat ce ne-am dori dacă am avea o baghetă magică. Unul spunea apă, altul canalizare, eu am răspuns să se întoarcă miliardul care s-a furat și eu voi putea face tot de ce avem nevoie în localitate.

Și dacă nu apare bagheta magică, de ce ar fi nevoie în Sauca?

Iraida Jitari: Este nevoie de apă, canalizare, gazificare, mai avem de lucru la iluminatul stradal și la drumuri, așa ca la toată lumea.

Vă mulțumim!

Imprimare