Ion Bîzu este primar la al șaselea mandat  în satul Cârpești, Cantemir și președinte al Asociației Primarilor CALM din acest raion. Are cinci vaci, nouă purcei și 70 de oi și spune că nu e deloc greu să îngrijești atâtea animale. Laptele și carnea le vinde pentru că are de pus la cale cinci copii, patru băieți și o fată, doi dintre care sunt adoptivi. Nicu se împrietenise cu cei trei feciori ai săi și era adesea prezent în casa primarului. Locuia alături de sora sa într-o familie în care părinții biologici aveau patima paharului.  Acum șapte ani un cuplu dintr-un sat din apropiere și-a manifestat intenția de a-i adopta. Ion Bîzu încerca să se obișnuiască cu ideea că nu-l va mai vedea pe Nicu și se gândea că poate mama biologică va încerca să convingă autoritățile să nu-i ia pruncii. Nu cea care le-a dat naștere a venit să lupte pentru ei, dar soția primarului, ea a spus că nu va renunța la cei doi copii și că îi va crește la fel ca pe trei băieți ai săi. Astfel, acum șapte ani Nicu și sora lui Valeria au devenit membri ai familiei Bîzu. Băiatul avea atunci 12 ani, fata 10. Primarul împreună cu soția sa nu fac diferență între cei cinci copiii, nu-i pun la muncă pentru că „aceștia trebuie să se țină de carte, nici măcar pe soție nu o las să intre în ocoalele unde sunt animalele, ne explică Ion Bîzu. Aceasta este pasiunea primarului dar și posibilitatea de a întreține familia. Cu toate acestea, un așa-numit intelectual din sat i-a spus la un moment dat lui Nicu că a fost înfiat pentru a-l argăți pe primar. Băiatul a vrut să-l acționeze în judecată dar a fost convins de familie să nu lupte cu morile de vânt și cu bârfitorii. La absolvirea școlii din Cârpești, Ion Bîzu i-a spus lui Nicușor că-i va da bani pentru ca acesta să poată invita la serbarea de absolvire și părinții biologici, pentru a avea poze și amintiri pentru o viață întreagă. Băiatul a început să plângă explicându-i că dacă va fi invitată mama lui naturală atunci el nu va merge, nu vrea iar să se facă de rușine în fața colegilor. Cu fata e un pic mai greu, până a veni în familia primarului, aceasta a trăit experiențe care nu pot fi uitate nici măcar cu ajutorul psihologului la care a apelat familia Bîzu.

Familia Bîzu are astăzi doi studenți în România, băiatul cel mai mare lucrează la Chișinău, Nicu învață la Cahul, iar mezina e elevă. Nicu nu visase niciodată că va avea șansa de a învăța o meserie. Știa că cei trei frați mai mari ai săi sunt studenți și credea că pentru badea Ion (așa îi spune tatălui adoptiv, mămică îi spune soției acestuia) va fi prea greu să întrețină atâtea guri. I-au dat lacrimile atunci când Ion Bîzu i-a spus să decidă unde ar vrea să-și continue studiile. Nicu a ales să se facă electrician și abia așteaptă să-și poată perfecta actele pentru a purta și el numele Bîzu, cel al familiei care i-a oferit dragoste și posibilitatea de a avea un viitor.

Ana Moraru, Serviciul de comunicare al CALM

Imprimare