Lina Grâu în dialog cu analistul economic de la IDIS Viitorul.

Congresul autorităților locale din Republica Moldova – CALM – desfășoară o campanie de informare a primarilor cu privire la beneficiile integrării europene și ale Acordului de Asociere. Campanii similare au încercat să promoveze mai devreme și autoritățile centrale de la Chișinău, dar și unele partide, dar efectul acestora a fost sub așteptări. Cât de eficiente sunt aceste strategii de comunicare pe subiectul integrării europene, ajunge sau nu mesajul european la omul de rând – sunt întrebări adresate de Lina Grâu expertului Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale Viitorul, Viorel Chivriga.

Viorel Chivriga: „Partea informativă, partea ce ține de diseminarea informației cred că este un element-cheie în realizarea Acordului de Asociere. Eu cred că campaniile de informare nu doar trebuie să urmărească un scop nobil, dar și să ajungă la fiecare locuitor al țării. Aici, într-adevăr, sunt restanțe și sunt carențe care trebuie înlăturate.

”Oamenii sunt foarte receptivi atunci când vii cu argumente și știi cum să-i informezi…

Eu aș vedea chiar o campanie națională de informare la care să participe toți cei interesați de acest subiect, iar ca părți ale acestui proces i-aș vedea nu numai pe politicieni, pe cei care activează în domeniul mass media, dar și administrația publică locală, sectorul asociativ, comunitatea de afaceri, mediul academic. Și să știți că ei ar putea să fie nu numai promotori, dar ar putea să fie chiar portavocea procesului de informare.

Eu aș vedea și unele măsuri neordinare, cum ar fi apariția unui curs în curricula școlară despre ce este UE și ce înseamnă integrarea europeană pentru Republica Moldova. Cei mici ar putea face ceea ce nu pot face maturii – de fapt ar fi o informație care ar ocupa foarte rapid vacuumul care există la nivelul populației.

În același timp, aș vedea și o caravană. O caravană de genul celor care au fost realizate în unele stare europene, cum ar fi cea din Slovacia din anii 2006-2007, prin care s-a ajutat foarte mult la debarcarea comuniștilor de la putere. La o astfel de campanie trebuie să participe practic toate organizațiile neguvernamentale, multe personalități din sectorul academic, reprezentanți ai comunității de afaceri care au în companiile lor zeci, sute și mii de angajați.

Viorel

Viorel Chivriga

Pe de altă parte, ar trebui să existe un transfer foarte puternic de experiență din afara țării.

Lucrurile acestea vor permite spulberarea tuturor miturilor și falsurilor și vor fi o posibilitate unică de câștig în războiul informațional care este deja declanșat în țară. Și celor care vor participa într-o astfel de campanie nu trebuie să le fie frică să intre în polemică cu exponenții altor viziuni. Ei trebuie să facă acest lucru în mod profesionist, cu argumente, să o facă convingător. Și veți vedea că rezultatele vor veni.”

Europa Liberă: Cum credeți că pot fi demontate aceste mituri despre care ați amintit și care sunt destul de multe – promovate de anumiți actori politici din interiorul Republicii Moldova, dar și de mass media rusească? În ce mod mesajul real poate ajunge la cetățeanul de rând din Republica Moldova?

Viorel Chivriga: „Trebuie de vorbit cu oamenii – oamenii trebuie să înțeleagă ce este Acordul de Asociere, care sunt beneficiile, care sunt riscurile, provocările Acordului de liber schimb. Trebuie de arătat foarte clar ce prevăd acordurile date și în cazul în care apar unele mituri, unele falsuri acestea trebuie contracarate prin argumente tari. Iar lucru acesta trebuie să-l facă profesioniștii. Și aici trebuie să existe în primul rând un front comun al celor care pot face acest lucru.

”Campaniile de informare organizate de partide politice au adus rezultate sub așteptări…

Există instituțiile statului, dar dacă ele vor face acest lucru în mod unilateral și independent față de niște actori importanți cum sunt primarii, administrația publică locală, cum este comunitatea de afaceri, sectorul asociativ, sectorul academic – rezultatul nu va fi pe măsura așteptărilor. Trebuie să știți că oamenii sunt destul de receptivi – atunci când vii cu argumente, atunci când știi cum să-i informezi și atunci când există și o diseminare a unei experiențe străine.

Pe de altă parte, eu nu cred că acest proces trebuie politizat. Suntem într-un an electoral și eu cred că mai multe partide politice vor încerca să obțină unele beneficii. Dar de fapt trebuie să înțelegem că acest Acord de Asociere este un acord al țării și nu al unor entități politice – este un acord al tuturor. Din această cauză astfel de campanii de informare trebuie să fie făcute în numele țării și nu în numele unor partide politice.

De fapt, chiar și campaniile de informare declanșate de unele partide politice au dus la rezultate sub așteptări. De multe ori chiar cei care informează nu cunosc ce înseamnă Acordul de Asociere. Eu am avut câteva cazuri în zonele de nord când cei care încercau să informeze populația veneau cu unele aberații – de exemplu, că Acordul de Asociere prevede intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, că Acordul de Asociere aduce salarii și pensii europene în țară… Sunt niște falsuri care fac contraproductive măsurile cu un scop inițial destul de bun – cel de informare corectă a populației. Din acest motiv trebuie să fim foarte atenți.”

”Dacă fiecare cetățean își va găsi un loc în modernizarea țării, procesul de integrare europeană va fi unul de succes…

Europa Liberă: Ați spus un lucru foarte interesant mai devreme – faptul că oamenii pot fi convinși prin experiența pozitivă a altor oameni sau state care au trecut anterior prin acest proces de apropiere de Uniunea Europeană. Ce mecanisme există pentru această experiență directă?

Viorel Chivriga: „Eu am să vin cu un exemplu foarte concret. În prezent, Congresul autorităților locale din Republica Moldova desfășoară o campanie amplă de informare a primarilor, a autorităților publice locale despre oportunitățile, despre beneficiile în urma asocierii cu UE. E o campanie destinată primarilor care sunt într-adevăr un pilon pentru europenizarea țării. Sunt oamenii care cunosc cel mai bine realitățile din localitățile urbane și rurale, ei sunt cei care fac schimbările împreună cu oamenii simpli. Și, de fapt, pentru mine chiar a fost o mică decepție faptul că atunci când autoritățile centrale vorbeau despre agenda pentru implementarea Acordului de Asociere nu s-a găsit loc pentru acești oameni. Nu poate fi un acord de anvergură, cum este Acordul de Asociere, un document realizabil în condițiile în care de asta se ocupă numai instituțiile de stat. Aici trebuie să se regăsească și cei din administrația publică locală, și cei din comunitatea de afaceri, și multe alte entități sau părți interesate de proces, care vin cu o valoare adăugată mare.

Dar dacă vorbim anume despre primari, ei sunt diferiți. Complet diferiți. Ei sunt reprezentanți ai diferitor partide, ei sunt oameni care vin din medii diferite. Dar atunci când discuți cu ei, când discuția are loc într-un mediu unde nu este loc de politizare, când vii cu argumente, cu exemple care reflectă lucrurile pe care chiar ei le-au văzut în vizitele pe care le-au avut în țările din UE – atunci să știți că are loc o schimbare. Eu am văzut primari, reprezentanți ai partidelor de stânga, care văd vectorul european ca pe unica șansă pentru Republica Moldova.

Deci aici trebuie folosită orice modalitate, orice posibilitate de a veni cu informații corecte, de a veni cu exemple și cu argumente. Și de fapt, printre primari are loc și o dispută între promotorii integrării eurasiatice, cei care lansează mituri, falsuri și între cei care își doresc sincer o schimbare a Republicii Moldova.

Aici trebuie să înțelegem și un alt lucru. Exemple bune sunt. Ele trebuie identificate și aduse în fața omului simplu. Atunci eu cred că nu va exista spațiu pentru manipulare. Și dacă la nivel de populație percepția va fi schimbată, atunci apare o mică părticică care îi va ajuta foarte mult pe cei care vor aplica Acordul de Asociere. Și de fapt, o parte dintre aceștia trebuie să fie anume populația țării. Dacă fiecare cetățean își va găsi un loc în amplul proces de modernizare a țării, va fi o reușită mare pentru integrarea europeană.”

 

Imprimare