Despre investiții capitale preconizate, responsabilități asumate și avantaje pe care o Administrație publică locală trebuie să le ofere cetățenilor, într-un interviu cu Radu Chilaru, viceprimar al or. Ialoveni.

Pentru început, în opinia Dvs., care este importanța investițiilor capitale pentru or. Ialoveni?

Vreau să menționez că un oraș modern este, în primul rând, un oraș care poate pune la dispoziția locuitorilor săi toate serviciile necesare, indispensabile unui trai decent, precum apă și canalizare, iluminat public stradal, o bună infrastructură a drumurilor, spații de odihnă etc.

Cum stă or. Ialoveni la acest capitol?

În mare parte, Ialoveniul se aliniază cu localitățile de același tip, însă mai avem mult de lucrat în a asigura orașul cu servicii publice calitative de alimentare cu apă și canalizare. Nu ne putem mândri încă nici cu iluminatul public stradal, calitatea drumurilor.

Deseori se întâmplă ca APL, din necunoaștere în ceea ce privește planificarea și gestionarea investițiilor capitale, bugetează investiții capitale ineficiente. De când ați venit la Primăria Ialoveni, ați depistat cazuri de acest fel?

Da, au fost identificate unele irosiri de fonduri bugetare, însă acestea au fost incluse în noile planuri de activități ale Primăriei pentru a le eficientiza.

Ialoveni dispune de un set activ de proiecte curente în mai multe sectoare – zone de agrement, apeduct și canalizare, transport etc. Care, însă, sunt prioritare pentru comunitate și în ce sector investițiile capitale întrunesc toate caracterisicile necesare pentru a putea fi considerate investiții eficiente?

În primul rând, Administrația publică locală se focusează pe îmbunătățirea serviciilor primordial necesare, precum apă și sanitație, drumuri, iluminat public. Din aceste considerente, Primăria a aplicat la toate apelurile de propuneri deschise, inclusiv la Fondul național de dezvoltare regională pe lângă MDRC, solicitând repararea capitală și amenajarea drumului național care trece prin inima Ialoveniului. Această intenție presupune repararea  capitală a carosabilului, amenajarea drumului național cu piste pentru bicicliști până la Combinatul de vinuri de calitate Mileștii Mici, reamenajarea sensului giratoriu cu organizarea sistemului de evacuare a apelor pluviale, crearea noilor locuri de parcare, fapt ce a fost acceptat de Fond. Însă, pentru a beneficia de finanțare se mai cer eforturi.

Organizarea sistemului de canalizare pentru sectoarele în care acesta lipsește în orașul Ialoveni, a fost solicitată de comun cu Primăria com. Mileștii Mici din același Fond. Și aici vom beneficia de un proiect.

În partea ce ține de iluminatul public stradal, orașul Ialoveni este una din cele cinci localități din țară care va beneficia în acest an de iluminat public stradal pe bază de LED, majoritatea finanțelor fiind bugetate din Fondul de eficiență energetică.

Mai mult, Fondul Granturilor mici a acceptat nota de propuneri înaintată de Primărie și va interveni cu o finanțare pentru procurarea unui teren cauciucat multifuncțional de baschet/volei/tenis/fotbal/tenis, parte integrantă a unui proiect propus spre implementare de către Primărie.

În opinia Dvs., în ce condiții este posibilă îmbunătățirea infrastructurii publice într-un cadru fiscal restrâns?

Situația precară în care s-au pomenit bugetele localităților întregii țări a fost prevăzută de noi. Astfel, noi am solicitat și solicităm susținere de la toți partenerii de dezvoltare ai țării, inclusiv din Fondurile naționale. În acest sens, vreau să subliniez că Primăria orașului și-a propus să atragă fonduri în toate domeniile posibile, însă cota de participare a Primăriei să nu depășească 20% din investiție. Și avem deja reușite înregistrate la acest capitol.

Un domeniu sensibil pentru Republica Moldova ține de achizițiile publice, în care poate să apară elemente de abuz sau chiar corupție. În opinia Dvs., care sunt cele mai frecvente încălcări întâlnite în acest domeniu?

Acolo unde sunt bani publici, sunt și interese. Însă noi, efectuând achizițiile, ne conducem în primul rând de raportul preț-calitate. Iar dacă cineva dintre participanți consideră că nu am luat decizia corectă, este încurajat să se adreseze Agenției achiziții publice de pe lângă Ministerul Finanțelor, care este împuternicită să verifice legalitatea achizițiilor.

Este bine știut că pierderile rezultate din achizițiile publice afectează grav dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor publice, ducând la deteriorarea mediului de afaceri și afectând calitatea vieții cetățenilor. Ce măsuri credeți că trebuie întreprinse în vederea diminuării acestui fenomen?

În primul și în primul rând, membrii Grupurilor de lucru pentru achiziții trebuie să înțeleagă faptul că în acțiune sunt puși banii publici, adică banii contribuabililor, localnicilor, care nu în ultimul rând sunt și rude. Iar banii contribuabililor în mod primordial trebuie utilizați în interesul strict al societății. Odată înțeles acest lucru, cred eu, va dispărea riscul pierderilor pe care le-ați menționat și va creşte eficientizarea utilizării banilor publici.

Ecaterina Naconecinîi

sursa foto: ialoveni.md

“Publicația a fost finanțată de către Ambasada Britanică Chișinău prin Fondul pentru Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine autorului, şi nu neapărat reflectă poziţia Guvernului Britanic.”

Imprimare