Integrarea dimensiunii de gen în procesul bugetar contribuie la identificarea și soluționarea problemelor tuturor cetățenilor, asigurând servicii publice mai calitative și mai echitabile oferite de autoritățile locale.

Această temă a fost abordată în cadrul unui program lansat de UN Women Moldova, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), la care au participat 40 de reprezentanți și reprezentante din 22 de comunități din Republica Moldova. Participanții și participantele și-au asumat angajamentul de a consolida guvernarea sensibilă la gen în comunitățile lor.

Ana Mardare, specialistă în programe „Femei la Conducere și Guvernare Sensibilă la Gen” în cadrul UN Women Moldova, a subliniat importanța integrării dimensiunii de gen în politicile și bugetele locale: „Prin această abordare ne asigurăm că reflectăm nevoile tuturor locuitorilor comunității, oferind acces egal la resurse, oportunități și servicii publice de calitate. În același timp, sporim eficiența bugetelor locale, deoarece acestea vor avea un impact mai mare asupra beneficiarilor, răspunzând direct necesităților lor.”

Galina Colun, formatoare în cadrul programului, a explicat că analiza bugetară sensibilă la gen permite o înțelegere mai profundă a nevoilor tuturor cetățenilor, luând în considerare caracteristici precum genul, etnia, vârsta, statutul social sau necesitățile speciale:„Astfel înțelegem necesitatea diversificării serviciilor publice, iar aceste nevoi trebuie cunoscute și reflectate în bugetele locale. Prin integrarea dimensiunii de gen, fiecare cetățean va regăsi soluții la propriile necesități, atât în politicile bugetare, cât și în serviciile oferite de autoritățile locale.”

Inițiativele primăriei Peresecina din raionul Orhei au fost prezentate ca exemplu de succes în integrarea dimensiunii de gen în două domenii: educația preșcolară și amenajarea teritoriului.

  • În grădinița locală au fost adaptate mai bine băile pentru fete și băieți ținând cont de necesitățile si particularitățile acestora;
  • În cadrul serviciului de evacuare a deșeurilor au fost angajați doi bărbați pentru a ajuta gospodăriile în care locuiesc femei singure sau persoane în etate, facilitând astfel accesul echitabil la servicii.

La finalul evenimentului, Marcel Bobeica, primarul comunei Gangura din raionul Ialoveni a anunțat intenția de a integra dimensiunea de gen în bugetul local pentru anul viitor:

„Am înțeles cât de important este ca bugetele noastre să includă componente privind integrarea dimensiunii de gen în domenii precum cel social, educațional, cultural, sportiv și infrastructură. Vom organiza consultări publice pentru a identifica nevoile tuturor  cetățenilor, astfel încât acestea să fie reflectate în politicile bugetare.”

Una dintre acțiunile planificate este crearea condițiilor necesare pentru ca, alături de bărbați și băieți, mai multe femei și fete să utilizeze terenurile sportive din localitățile comunei.

Evenimentul organizat la 31 iulie este al 8-lea din cele 10 preconizate în perioada iunie-august, în cadrul Inițiativei „Leadership feminin pentru o guvernare sensibilă la gen”, dezvoltată în parteneriat cu CALM, desfășurată în cadrul a două proiecte implementate de către UN Women Moldova: proiectul EVOLVE4GE, finanțat de Uniunea Europeană și proiectul „Femeile pentru Pace și Prosperitate”, finanțat de  Elveția.

Imprimare