Comitetul European al Regiunilor militează pentru ca APL să devină unul dintre cei mai importanți piloni pe care se ține toată arhitectura UE!

În perioada 13-15 martie, la Bruxelles, Belgia, a avut loc cea de-a 7-a ediție globală a Forumului de Politici Privind Dezvoltarea. Peste 90 de reprezentanți ai autorităților locale, ai organizațiilor societății civile, ai asociațiilor profesionale și de afaceri, ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și ai instituțiilor UE s-au reunit pentru a discuta despre politicile de dezvoltare ale UE. CALM este membru permanent al acestei structuri și a fost reprezentat la acest eveniment de către coordonatorul de programe Alexandru Osadci. În ediția din acest a fost dezbătută situația actuală a modului în care sunt implementate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă,  dar și Agenda 2030 la nivel global și regional. De asemenea, s-a discutat și despre finanțările de către UE pentru perioada imediat următoare, incluzând și anul 2020, dar și care sunt prioritățile în domeniul dezvoltării. Mai mult, a fost abordat cadrul financiar multianual și noul instrument de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională.

Potrivit coordonatorului de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci, două subiecte au fost de importanță majoră. „În primul rând, Comisarul pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională Neven Mimica a menționat de câteva ori faptul că numărul fondurilor UE pentru APL vor fi mărite în mod esențial, în cadrul acestui nou program integral comun al UE. Ne bucurăm că în termeni rapizi se schimbă atitudinea față de APL, mai ales în contextul în care acum se identifică noi instrumente și pârghii de regândire a UE. Este important că mai multe structuri, inclusiv cele reprezentative ale APL din cadrul UE, precum Comitetul European al Regiunilor militează pentru ca APL să devină unul dintre cei mai importanți piloni pe care se ține toată arhitectura UE. Iată de ce, este firesc ca APL, în calitate de actori-cheie să beneficieze și la capitolul finanțare.”

Al doilea subiect important dezbătut în cadrul Forumului a fost necesitatea creării unui Forum separat pentru APL.  „Comisia Europeană propune crearea unui Forum consultativ cu guvernele locale, o  realizare de o importanță majoră deoarece, prin intermediul structurilor paneuropene și globale reprezentative, inclusiv CEMR și CGLU, toți colegii din toate țările vor putea veni cu propuneri ce ar contribui la îmbunătățirea politicilor de dezvoltare a comunităților locale.”

Alexandru Osadci a explicat că participanții la Forum sunt selectați de către rețelele recunoscute de către Comisia Europeană. „CALM are relații strânse de cooperare cu partenerii europeni, cu asociațiile autorităților locale, precum Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor sau Rețeaua Autorităților Globale ale Orașelor și Regiunilor Locale Unite. Am consolidat relațiile și cu Comisia Europeană, mai ales după schimbarea politicilor de dezvoltare ale UE, în primul rând a celor ce privesc Republica Moldova. Ca urmare a acestor modificări, fondurile sunt direcționate, în mare parte, pentru proiecte de infrastructură, de investiții capitale, inclusiv pentru APL”, a menționat Alexandru Osadci.

Serviciul de comunicare al CALM

 
































Imprimare