Îi despart 44 de ani, dar au același scop – de a ajuta localitatea în fruntea căreia se află să prospere

Vârsta pe care o aveau în anul 2011, atunci când au decis să candideze la șefia primăriei din satul natal, nu a fost neapărat un motiv să demonstreze că totul este posibil, la orice vârstă… Dar statistica i-a „reținut” ca fiind cel mai tânăr și cel mai vârstnic primari aleși la ultimele alegeri locale. Este vorba despre Alexei Boșneaga, ales primar în satul Condrița, suburbie a municipiului Chișinău, la vârsta de 25 de ani, și de Gheorghe Saracovici care, în 2011, atunci când a fost ales primar de Iurceni, raionul Nisporeni, avea 69 de ani.

Primar la 25 de ani

Alexei Boșneaga este acum, la 28 de ani, cel mai tânăr primar din R. Moldova, iar după trei ani de mandat a aflat secretul administrației locale. „E greu pentru cel care nu dorește. Nimic nu este imposibil de realizat, chiar și la o vârstă fragedă”, spune primarul de la Condrița.

Nu știe de ce a fost votat, fiindcă nu a promis nimic localnicilor și crede că acum a devenit și „o partidă bună pentru fete”, fiind încă burlac. „Tot sătenii au fost cei care m-au îndrumat să mă înscriu în cursa electorală locală. Nu am promis nimic și nu am încercat să-i conving să mă voteze, pentru că aș fi băiat bun. Am câștigat. M-am dedicat în totalitate acestei funcții. Poate încă multe nu am izbutit să fac, fiind cam tânăr și lipsit de experiență de a bate pe la uși, dar am reușit cel puțin să mențin ceea ce era deja în sat și se dezvolta”, ni se destăinuiește Boșneaga.

Nu vrea să mai candideze

Cel mai tânăr primar din R. Moldova recunoaște că a avut parte nu doar de susținători, dar și de dușmani, însă spune că a trecut peste toate reușind să le demonstreze acestora că-i pasă de localitatea în care trăiește. Nu prea are timp pentru odihnă și relaxare, întrucât primăria îi fură mai tot timpul, iar singura remușcare pe care o are e că nu reușește să facă tot ce își propune. „În fiecare zi am o astfel de remușcare, pentru că știu ce-mi propun să fac și ce am reușit în acea zi. Multe dintre lucruri nu depind doar de mine, dar de echipă”, susține alesul local de la Condrița.

Deși spune că este mulțumit de ce a reușit să realizeze până acum, totuși, actualul primar nu-și mai dorește un mandat. „Nu, nu… Îmi ajunge! Cred că am acumulat suficientă experiență ca să-mi dau seama ce „pâine” este aceasta. Contribuția pentru localitate mi-o voi aduce și fără a ocupa acest scaun. Vreau să realizez ceva și în domeniul în care am studiat – economia. Anii din primărie au fost pentru mine o lecție de viață de la care am învățat multe și voi trage foloase”, conchide Alexei Boșneaga.

La primărie, după opt ani de la pensionare

În fruntea primăriei, după aproape opt ani din momentul în care a ieșit la pensie, a ajuns Gheorghe Saracovici din satul Iurceni, raionul Nisporeni. Acesta a fost ales primar la vârsta de 69 de ani. Nu și-a propus acest lucru, dar și-a spus că: „Dacă lumea mă vrea, trebuie să accept”. Acum, după trei ani de mandat, la 72 de ani, alesul local de la Iurceni zice că a ajuns la vârsta când trebuie deja să se odihnească și nu va mai candida pentru un alt mandat. „Lăsăm loc și pentru tineri”, ne spune zâmbind Gheorghe Saracovici. A ajuns la primărie îndrumat de săteni și a vrut și el să demonstreze că, pentru a realiza ceva, vârsta nu contează. „Am realizat multe pentru acest sat, iar dacă viitorul primar va continua în acest ritm, cred că satul Iurceni va deveni un mic orășel. Drum reparat, teren de joacă pentru copiii de la grădinița din sat, sistem de canalizare, stație de epurare a apei uzate, sunt doar câteva dintre rezultatele noastre”, ne spune primarul.

Nu se plânge pe vârstă și spune că experiența de până acum l-a ajutat doar. „Anterior, am fost vicedirector la fabrica de vin din sat, președinte al Uniunii Naționale de Consum, așa că nu mi-a fost greu să mă încadrez în munca de la primărie. Da, trebuie să recunosc că puțin diferă, dar am luat legea în mână, am studiat-o și, mai departe, nimic nu a fost imposibil. Nu sunt dur cu subalternii, sunt corect și văd că asta uneori nu le place”, susține Gheorghe Saracovici.

Sfat pentru cei mai tineri

Primarul de la Iurceni nu ezită, la vârsta sa onorabilă, să le dea sfaturi celor mai tineri aleși locali. Primul lucru de care trebuie să se ferească un primar când ajunge în această funcție, spune Gheorghe Saracovici, sunt rudele. „Nu trebuie să te împrietenești cu nimeni. Acasă e o relație, la serviciu – alta. Un alt sfat e ca primarul să fie într-o colaborare strânsă și prietenoasă cu Consiliul local care este capul primăriei, iar ca să faci schimbări în localitate ai nevoie să conlucrezi cu agenții economici. Ei te ajută să dezvolți localitatea, mă rog, asta pe lângă proiectele din străinătate”, conchide alesul local din satul Iurceni.

Circa șapte la sută – primari cu vârste între 28 și 35 de ani

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, mai puțin de șapte la sută dintre actualii primari au vârste cuprinse între 28 și 35 de ani, iar peste cinci la sută au peste 60 de ani.

Potrivit legislației în vigoare, la funcția de primar pot pretinde doar cetățenii R. Moldova cu drept de vot, care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 25 de ani. Legislația nu limitează nici numărul de mandate de primar pe care poate să le dețină o singură persoană.

Mai multe femei primărițe

Numărul femeilor alese în funcția de primar în anul 2011 a fost mai mare comparativ cu alegerile trecute, arată datele Comisiei Electorale Centrale. Astfel, în timp ce în anul 2003 au fost alese în funcția de primar 138 de femei, în 2007 – 163 de femei, la alegerile din anul 2011 au devenit primărițe 166 de femei.

În total, în R. Moldova sunt 897 de primari, 731 dintre care sunt bărbați.

 

Autor: Galina Munteanu

Imprimare