Dezvoltarea internațională a fost în atenția participanților Forumului Politicilor pentru Dezvoltare, principalului Forum consultativ pentru dezvoltare al Comisiei Europene  la care a participat și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Evenimentul a avut loc la 13 septembrie, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite și Comisiei Europene.

Tema principală a discuției a vizat multilateralismul în lumea modernă. Sub aspect politic,  multilateralismul presupune implicarea globală în identificarea multiplelor soluții la nivel global.  Totodată acest termen este utilizat în ultimul timp tot mai des atunci când domeniul de interes este dezvoltarea internațională și se referă la implicarea în acțiuni globale și naționale a unei varietăți mai largi de părți interesate, cum ar fi guvernele naționale și locale, societatea civilă, sectorul privat, sindicatele, instituțiile de învățământ, etc.

Potrivit coordonatorului de relații internaționale în cadrul CALM Alexandru Osadci, tema în cauză este una foarte utilă și denotă preocuparea partenerilor de dezvoltare față de noile realități globale. „Lumea devine din ce în ce mai multipolară din punctul de vedere al polilor de putere, al interacțiunii complexe și complicate dintre principalele puteri ale lumii, dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, cu valori diverse, cu noi provocări cauzate de pandemie, de conflicte noi și continue, de probleme climatice, ecologice etc. În cadrul discuțiilor s-a încercat identificarea influenței tuturor acestor aspecte asupra politicilor globale de dezvoltare. Consider că valoarea acestui eveniment a constat în încercarea de a conecta problemele și provocările globale la politicile internaționale de dezvoltare. Chiar și faptul recunoașterii acestei conexiuni este destul de încurajator”, a constatat Alexandru Osadci.

Reprezentantul CALM a prezentat în cadrul evenimentului câteva mesaje-cheie, printre acestea fiind:

– Necesitatea de a studia multilateralismul nu doar din perspectiva țărilor economic dezvoltate, mai ales că la forum s-a vorbit despre politicile de dezvoltare, fiind necesar de a aplica acest concept ținând cont de realitățile țărilor în curs de dezvoltare.

– Dacă vorbim de multilateralismul global sau politic, trebuie să recunoaștem că există foarte multe confruntări între principalele puteri ale lumii și foarte puțină dezvoltare. Destul de des atestăm chiar o anumită degradare socială în mai multe țări. În majoritatea cazurilor, democrațiile influențate de politicile de dezvoltare se dezvoltă destul de lent, iar țările cu regimuri autoritare se dezvoltă  mult mai repede fără a respecta  politici și recomandări internaționale. Credem că politicile de dezvoltare trebuie revizuite, iar un exemplu în acest sens este Afganistanul care a demonstrat în mod explicit că nu funcționează aplicarea în mediul internațional a  politicilor interne din țările economic dezvoltate. Înțelegerea necesităților și specificului țărilor în curs de dezvoltare de către donatori și organizațiile internaționale este neadecvată și are nevoie de noi abordări sau chiar și de o schimbare radicală a abordărilor actuale.

– Dacă vorbim despre multilateralismul instituțional, observăm în mod constant o acordare de prioritate pentru guvernele centrale și o atenție destul de scăzută principalilor actori ai dezvoltării – guvernele locale și societatea civilă. O atenție excesivă pentru guvernele centrale generează adesea dezastre în domeniul dezvoltării, un exemplu explicit în acest sens fiind Afganistanul. Chiar dacă sunt și anumite schimbări în câteva țări, acestea sunt mult prea neînsemnate și mult prea lente ca să răspundă necesităților și provocărilor globale.

– Credem că este nevoie de revizuirea esențială a modalităților de dezvoltare și de acordare a asistenței. Nu este suficient doar să constatăm problemele și domeniile necesare de abordat în cadrul politicilor de dezvoltare. De fapt, toate problemele și toate domeniile necesită o atenție, dar o atenție sistemică. Nu este suficient doar de redistribuit între diverși parteneri a fondurilor de asistență, care și așa sunt foarte mici. Mult mai important este să identificăm modalitățile de soluționare a acestor probleme sistemice. Modele  de asistență actuale, în mare măsură, generează niște rezultate destul de modeste, deoarece se pune un accent excesiv pe  pe suport bugetar, asistență tehnică și transferul de cunoștințe și mult mai puțin pe  schimbarea realităților sociale sistemice și pe rezultatele concrete ale reformelor. În același timp, instrumente fundamentale de dezvoltare, precum investițiile în infrastructura locală și națională, sprijinul pentru reformele politice fundamentale de sistem, suportul esențial pentru principalii actori de dezvoltare – guvernele locale și asociațiile guvernelor locale, societatea civilă, sectorul privat, din păcate, sunt extrem de limitate și fragmentate.

Imprimare