Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui a vorbit în cadrul unui interviu pentru calm.md despre absorbția fondurilor de către APL, lipsa specialiștilor în scrierea de proiecte și modalitățile de a face atractivă această profesie. Potrivit lui Viorel Furdui, chiar dacă asemenea specialiști practic nu există în primării, aleșii locali reușesc să scrie și să implementeze proiecte ce schimă la față comunitățile noastre locale.

Domeniul de atragere a fondurilor este unul relativ nou…

Viorel Furdui:  În cadrul APL, domeniul ce vizează atragerea de fonduri și scrierea de proiecte trebuie să devină unul dintre cele mai prioritare, deoarece este cunoscut faptul că, în prezent, doar prin atragerea investițiilor pot fi soluționate problemele importante ale localităților legate de infrastructură, aprovizionare cu apă, canalizare, drumuri, iluminat stradal, deșeuri, ș.a. Surse ce ar veni din bugetul statului pentru aceste necesități nu prea sunt disponibile. Acest domeniu a devenit o prioritate și pentru Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) care, la nivel instituțional lucrează la dezvoltarea unui serviciu pentru toate APL din Republica Moldova, în cadrul căruia va acorda consultanță în ceea ce privește scrierea de proiecte și atragerea de fonduri. În cadrul acestui serviciu vom organiza instruiri, vom asigura cu informație necesară pe toți cei din primării  care sunt preocupați de scrierea de proiecte și de atragere a fondurilor în primării. Sperăm să ajungem la o etapă când vom acorda nemijlocit servicii în scrierea unor proiecte mai complexe pentru reprezentanții APL – membri ai CALM.

Nu prea avem asemenea specialiști în primării…

Viorel Furdui: Într-adevăr, în primării practic nu sunt persoane care s-ar ocupa doar de această chestiune. La seminarul organizat recent de CALM, deși apelul a fost adresat tuturor specialiștilor din cadrul primăriilor care se ocupă de această problematică, am observat că în mare parte au venit primari, secretari, inginerii cadastrali, ceea ce vorbește despre faptul că în primării nu există asemenea specialiști, iar aceste persoane care au venit, pe lângă multiplele atribuții pe care le au, se ocupă și de atragerea de fonduri. Rămâne întrebarea fundamentală de ce  din primării pleacă și contabilii, și secretarii, și inginerii cadastrali? Este un deficit enorm de specialiști, din cauza sistemului actual de remunerare în APL și politica de cadre excesiv de centralizată în RM. Putem constata că consecințele unei centralizări și a unui sistem învechit, în ceea ce privește politica de cadre, salarizarea, are repercusiunile sale și asupra acestui domeniu important pentru APL. Există riscul ca în perioada următoare acest deficit de cadre în APL să crească. Nu mai vorbim  de faptul că nu se vede o perspectivă de a atrage în APL specialiști care inclusiv să poată scrie proiecte. Fără asemenea specialiști nu există perspectivă de dezvoltare pentru comunitățile noastre locale.

Totuși, sunt și primari care au implementat multe proiecte, contribuind la dezvoltarea comunităților lor…

Viorel Furdui: Cu siguranță. Întotdeauna am spus că la nivel local există o energie enormă și o mare dorință de a schimba lucrurile spre bine. Doar noi și primarii știm ce eforturi se fac pentru a aduce un proiect, cât îi costă pe reprezentanții APL să implementeze un proiect, dar acest entuziasm nu poate dura la nesfârșit. Dăruirea și jertfa în detrimentul familiei, sănătății nu poate dura veșnic și noi deja observăm că inclusiv foarte mulți primari, din lipsa de motivație, lipsa unor condiții normale de muncă, dar și din cauza salarizării precare, lasă mâinile în jos și se gândesc să plece din acest domeniu. Este vorba de primari care au învățat multe, au făcut dar și mai pot face încă multe lucruri pentru dezvoltarea localităților lor. Aceasta probabil este o consecință și mai gravă a situației, deoarece există o discrepanță enormă în ceea ce privește responsabilitățile, competențele, atribuțiile, puse pe seama APL și instrumentele, dar și posibilitățile de a le soluționa.

Comparativ cu APL din România, la capitolul atragerea fondurilor noi rămânem cu mult în urmă. Acest lucru se explică prin faptul că România face parte din UE, au acces mai ușor la fonduri?

Viorel Furdui: Problema este mult mai complexă. Până nu demult, România avea probleme la capitolul absorbție a fondurilor europene, din cauza unor proceduri birocratice, instituite de autoritățile naționale. La noi, în afară de faptul că nu avem acces la atât de multe finanțări, numărul acestora fiind destul de limitat, APL nici nu este susținută în vederea accesării acestora și este lăsată la voia întâmplării. În toate țările care au un sistem eficient de absorbție a fondurilor, cum este Polonia, Slovacia, Cehia și în ultimul timp România au fost formate niște mecanisme de susținere a APL, acolo este soluționată problema contribuției la proiecte. În RM acesta este un impediment enorm, dacă vrei să accesez un proiect important de infrastructură de un milion de euro, de exemplu, trebuie 10-15% din sumă să asiguri contribuția. Ce buget local are o asemenea sumă? În România, în mare parte, această contribuție este asigurată de către bugetul de stat, sau din niște fonduri special create pentru acest lucru și doar un procent foarte mic constituie contribuția localităților. Nu mai vorbesc de complexitatea scrierii acestor proiecte mari de infrastructură, care necesită cunoștințe, expertiză complexă, cunoașterea limbilor străine și alte aspecte importante. Totodată, trebuie să menționez faptul că accesul la fonduri este destul de limitat în RM și nu putem să ne comparăm cu aceste țări.

Cum soluționăm problema lipsei de specialiști în scrierea de proiecte și atragerea de investiții?

Viorel Furdui: Vrem sau nu, dar singura cale pentru ca RM să se dezvolte este accesarea fondurilor, în primul rând a celor europene. Altă direcție nu se întrevede,  discuțiile că vor veni banii din altă parte sunt doar unele utopice. Pe de altă parte, nici starea economiei RM nu ne permite să privim optimist lucrurile pe termen mediu sau chiar lung și să credem că aceasta va crea suficiente resurse pentru a putea schimba lucrurile esențial la nivel local, în domeniul infrastructurii, a condițiilor de viață pentru cetățeni. Atragerea de fonduri, în special a celor europene, trebuie să devină o prioritate și în această direcție trebuie să existe o coeziune între toate nivelele de autoritate publică, o conștientizare foarte clară a importanței acestui domeniu și trebuie de creat niște mecanisme foarte clare  și eficiente de absorbție a acestor fonduri, inclusiv având ca bază experiența altor țări. Principalul element însă este să avem încredere mult mai mare în APL, pentru că deși recunoaștem că nu întotdeauna are suficiente competențe sau capacitate, totuși în aceste condiții ea reușește să atragă fonduri și să asimileze practic tot ce este disponibil în RM, ceea ce vorbește despre faptul că există capacitate și dorință de a soluționa această problemă și că această direcție este foarte importantă. Trebuie să le dăm posibilitatea APL să angajeze specialiști pe scrierea de proiecte, să le poată oferi niște salarii competitive și trebuie dezvoltate diferite forme de cooperare între APL, ca să poată accesa expertiza în ceea ce privește scrierea de proiecte. Trebuie găsite soluții în privința contribuției, altfel vorbim în zadar despre atragerea de fonduri importante, ne vom limita la atragerea unor resurse mici ce nu soluționează problemele esențiale în teritoriu. Cred că este nevoie de a modifica și cadrul legal. Un element extraordinar de important în acest proces este de a asigura un proces de descentralizare reală, de a oferi APL mai multe posibilități în ceea ce privește colectarea veniturilor, care ulterior să poată fi utilizate ca și contribuție la diferite proiecte, ca surse pentru angajarea specialiștilor, ș.a. Pe lângă acestea, noi trebuie să beneficiem de parteneriatul strategic cu România, cu alte țări din UE și să preluăm din experiența lor, prin intermediul diferitor programe de schimb de experiență, de traininguri, de studii, care să permită creșterea unei elite care să fie specializată în scrierea de proiecte, ca să putem deservi APL și să fim pregătiți pentru a asimila fondurile. În același timp, dacă abordăm problema mai complex, poate domeniul de scriere a proiectelor, de atragere a fondurilor ar trebui să devină unul destul de important și pentru instituțiile superioare de învățământ, pentru că el corespunde necesităților economiei. Poate că ar trebui ajustate toate programele de studii de învățământ superior din RM, astfel încât să permită satisfacerea necesităților pieței. Doar că și aici există o legătură foarte strânsă cu motivația, dacă noi nu creăm motivație și capacitate la nivel local, atunci în zadar vom mai elabora politici și programe. În prezent avem o sumedenie de facultăți care pregătesc juriști, economiști, finanțiști, în același timp, tot sistemul APL se confruntă cu o problemă enormă în ceea ce privește angajarea sau păstrarea în funcții a contabililor, economiștilor, juriștilor, practic în fiecare primărie lipsesc unele dintre aceste categorii de funcționari. De aceea, este nevoie de o abordare statală, complexă, care să evalueze lucrurile și să ofere posibilități, dar nu așa cum se întâmplă astăzi, când mâinile APL în multe privințe, sunt legate. Trebuie să eliminăm toate impedimentele și să dăm cât mai multă libertate APL, deoarece revin la ideea de mai sus, se știe că APL  sunt cele mai interesate ca lucrurile să meargă bine la nivel local, nu este nimeni interesat mai mult ca APL, nu în zadar beneficiază de cea mai mare încredere a cetățenilor.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare