La data de 13 martie, primăria orașului Sîngerei, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul Proiectului de Susținere a Autorităților Locale (LGSP), au lansat Centrul de Informare și Prestare Servicii pentru Cetățeni (CIPS). Centrul dat a fost creat pentru a îmbunătăți calitatea informațiilor și serviciilor publice furnizate de către autoritățile locale într-un singur punct de acces.
Ambasadorul SUA James D. Pettit a felicitat cetățenii orașului Sângerei și a menționat: Statele Unite ale Americii susțin autoritățile publice locale din Republica Moldova în consolidarea capacităților de a oferi servicii îmbunătățite alegătorilor lor. Sîngerei este dovada elocventă și exemplul bun al progresului, pe care l-am realizat împreună. Odată cu deschiderea Centrului, serviciile publice oferite de către autoritățile locale vor fi accesibile doar într-un punct de acces unic.
CIPS din Sîngerei este al doilea din cele trei centre deschise în Republica Moldova cu sprijinul USAID. Un centru similar a fost deschis în Taraclia în februarie 2015 și unul va fi deschis în Orhei pe 19 martie, 2015. Aceste trei centre vor servi ca modele pentru alte orașe la reproducerea și susținerea modernizării continui și îmbunătățirea serviciilor publice locale.
 Proiectul USAID de Susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP) este o activitate de patru ani ce are ca scop susținerea autorităților locale în elaborarea și implementarea politicilor și a procedurilor care contribuie la buna guvernare, la consolidarea capacităților necesare procesului de descentralizare și la asumarea responsabilităților pentru prestarea serviciilor publice de calitate, într-o maniera transparentă, care ar contribui la creșterea economică și la eficientizarea serviciilor la nivel local.Mai multă informaţie cu privire la programele USAID puteţi găsi pe www.usaid.gov.

Imprimare