Vocea Administrației Publice Locale din 30 iulie 2016 

Autonomia locală este colacul de salvare pentru ţara noastră, însă reforma descentralizării riscă să eşueze din cauza tergiversării mai multor iniţiative! Este opinia exprimată de invitaţii emisiunii: „Vocea APL”, difuzată de postul de radio Vocea Basarabiei.  În cadrul emisiunii, punctul de vedere asupra evoluţiei în domeniu a fost exprimat de primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu şi Viorel Furdui, director executiv CALM.

Discuţia a vizat stadiul de implementare a strategiei naţionale privind descentralizarea administrativă, reforma administrației publice, precum și modificările la Codul Contravențional al Republicii Moldova (Legea nr. 218), prin care se recunoaște dreptul Autorităților Locale de a constata contravenții în mai multe domenii importante. 

Noi am văzut deja o mulțime de strategii care nu s-au realizat, care au fost adoptate, s-a lucrat mult asupra lor, s-au dus bătălii pentru a fi incluse anumite prevederi în strategii și până la urmă au rămas pe hârtie. E regretabilă situația și cu strategia privind descentralizarea administrativă. Autonomia locală este colacul de salvare a țării noastre” a menționat Gheorghe Răileanu. Edilul a mai specificat că situația dezastruoasă în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea strategiilor are o cauză directă, şi anume lipsa profesionalismului şi a continuităţii în conducerea ţării.

Reforma administrativ- teritorială este ambalată frumos, iar declaraţiile privind importanţa ei nu lipsesc din retorica autorităţilor. Totuşi, când se ajunge la adoptarea unor decizii de mult timp aşteptate, lucrurile degenerează, a specificat  Viorel Furdui, director executiv CALM:”Totul se oprește la strategii, planuri de acțiuni fără ca să fie implementate și fără ca oamenii să simtă vre-un efect.  Nu se rezolvă niște probleme importante și se vin cu idei de a face reforme administrativ- teritoriale, care nu reprezintă momentan o soluție.Daca privim exemplul altor țări, precum Polonia, Slovacia și altele, cea mai mare greseală a tuturor claselor politice a fost anume că nu s-a dat toată puterea necesară administrației publice locale, pentru ca primarii să poată schimba spre bine viața în comunițile noastre locale. La noi de mulți ani se vorbește că nu există o idee națională care să-i unească pe toți. Eu cred că acum, ca niciodată, și clasa politică, și clasa guvernamentală, dar și societatea civilă ar trebui să se gândească la această idee ca administrația locală, autonomia locală, descentralizarea în general, comunitățile noastre locale (satele, orașele) să devină o idee națională. Această descentralizare, această întărire a comunităților locale trebuie să fie fundament pentru dezvoltarea acestor comunități dar și a țării în general”.

Imprimare