În urma rezultatelor alegerilor parlamentare din 24 februarie, Petru Frunze, primar de Puhoi, Ialoveni a câștigat mandatul de deputat.  Din interviul acordat pentru calm.md aflăm care vor fi obiectivele sale în Parlamentul Republicii Moldova și de ce schimbări este nevoie pentru ca autoritățile locale să poată dezvolta comunitățile.  

Cum a fost această campanie și dacă ați fost încrezător în victoria pe care ați obținut-o?

Petru Frunze: Campania electorală respectivă a fost o noutate pentru Republica Moldova însă din start am știut că vom învinge, deoarece în circumscripția în care am candidat, întotdeauna s-a votat pentru direcția proeuropeană și cred că oamenii m-au ales deoarece avem același obiectiv, cel de a ne integra în Uniunea Europeană și de a ne apropia cât mai mult de aceste valori.

 Integrarea în UE se face și prin intermediul comunităților locale, sunt unii primari care reușesc să aducă investiții și să realizeze schimbări importante la nivel local.

Petru Frunze: Da, așa este. Noi avem ca obiectiv și descentralizarea mai multor impozite care sunt achitate de către persoanele fizice și cele juridice din comunități.  Un exemplu în acest sens sunt comunitățile din Uniunea Europeană, acolo o parte din impozite sunt defalcate în bugetele locale și comunitățile au posibilitatea să dezvolte proiecte locale prin intermediul impozitelor care sunt achitate chiar de către membrii comunității. În acest sens avem mai multe inițiative legislative care urmează a fi înaintate spre aprobare în Parlament deși înțelegem că situația este cam dificilă în ceea ce privește identificarea unui consens privind susținerea acestora. Considerăm că  totuși deputații vor conștientiza că autoritățile locale trebuie să fie independente financiar, iar primarii să se supună doar legilor și cetățenilor care i-au votat, nu liderilor de partide sau de nevoie să fie mereu de partea celor de la guvernare în speranța că vor avea posibilitatea să-și dezvolte comunitățile.

Credeți că veți reuși să aveți mai multe rezultate în funcția de deputat decât în cea de ales local?

Petru Frunze: Da, desigur, deoarece în perioada în care am exercitat cele două mandate de primar m-am confruntat cu o mulțime de probleme soluția cărora este la nivel central, dar și cu lipsa democrației, fapt ce periclita realizarea multor proiecte necesare pentru comunitate. Sunt sigur că asemenea impedimente au fost în mai multe comunități, acolo unde primarii doreau să implementeze niște proiecte dar, prin diferite pârghii autoritățile centrale le îngrădeau acest drept și cu  părere de rău, chiar și în satul Puhoi multe proiecte au rămas nefinalizate din cauza că nu a existat o colaborare cu autoritățile centrale, în interesul cetățenilor.

Ce ne puteți spune despre modalitățile de colaborare a DVS în calitate de deputat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM)?

Petru Frunze: În primul rând vom colabora prin intermediul mai multor primării, dar vom studia și propunerile din cadrul CALM-ului privind necesitățile modificărilor legislative. CALM-ul este o instituție pe care o respect foarte mult și voi fi deschis pentru a contribui la asigurarea bunei funcționări a APL.

Vom avea cam puțini reprezentanți ai APL în Parlament, deși CALM și-a dorit ca numărul acestora să fie cât mai mare, deoarece anume primarii, președinții de raioane cunosc cel mai bine care sunt necesitățile de la nivel local și ar putea fi importanți promotori ai schimbărilor…

Petru Frunze: Totuși, sunt câțiva colegi primari care vor exercita funcția de deputat și cred că vom avea o discuție pentru ca într-adevăr să nu uităm de unde am pornit și să ajutăm colegii din APL. În ceea ce privește descentralizarea, o parte din probleme au fost soluționate, dar mai sunt o mulțime de restanțe unde am putea să punem umărul ca fie posibilă dezvoltarea comunităților, deoarece o autonomie locală are posibilitatea să se dezvolte atunci când este autonomă financiar. Ne dorim să atragem fonduri din UE ca ulterior, prin intermediul proiectelor, APL să le poată accesa. Cu părere de rău, în acest moment finanțarea europeană practic este stopată, dar sperăm foarte mult să deblocăm această situație.

Autoritățile locale speră ca aceste resurse să vină direct în comunitățile locale, nu prin intermediari..

Petru Frunze: Acesta este și un obiectiv al meu, am avut mai multe discuții cu eurodeputații, dar și cu reprezentanți ai APC din România privind necesitatea formării unui fond destinat APL din Republica Moldova și România care au acorduri de înfrățire, astfel încât  APL să poată accesa direct acești bani. Nu cred că este corect atunci când Uniunea Europeană sau România oferă susținere financiară Republicii Moldova iar societatea nu cunoaște ce s-a făcut exact cu acești bani. Într-o comunitate însă orice proiect  este mediatizat într-un asemenea mod încât practic toți membrii acesteia cunosc suma dar și cine a oferit grantul.

Un alt subiect despre care se discută în ultima perioadă este reforma APL, în special cea administrativ-teritorială. Ce părere aveți DVS despre o posibilă implementare a acesteia?

Petru Frunze: În acest domeniu de mult timp se bate pasul pe loc, iar inițiativa care se propune acum nu este una atât de bună deoarece nu poți să lipsești o comunitate de serviciile unei primării și să nu-i oferi nimic în loc. Atât timp cât nu oferi nimic în schimb nicio reformă nu poate fi benefică, deoarece îi lipsești pe oameni de dreptul de a avea servicii mai aproape de ei. Cetățenii vor fi nevoiți să se deplaseze în altă localitate pentru a obține un simplu certificat, dar în loc nu li se va oferi nici transport calitativ, nici alte servicii echivalente sumei de bani cheltuiți pentru funcționarea unei primării timp de un an.

Înțelegem că veți milita și pentru fortificarea relațiilor dintre comunitățile locale din Republica Moldova și România…

Petru Frunze: Sunt președintele Ligii Aleșilor Locali care au semnat declarația de unire cu România și acest fapt ne motivează să avem o bună colaborare cu autoritățile locale, dar și centrale din România. După cum am menționat, este necesar de urgență de a crea un fond, ca în parteneriat cu primăriile din România să avem acces la finanțările românești și europene. Ne dorim să avem posibilitatea să aducem valorile românești în comunitățile noastre prin diverse proiecte culturale dar și de infrastructură, pentru că la noi lucrurile stau mult mai prost decât în România. Noi știm că Uniunea Europeană vrea să ajute Republica Moldova dar nu găsește modalitatea prin care să fie oferiți acești bani, deoarece reformele asumate de către statul nostru  nu au fost implementate până la capăt. Iată de ce noi sperăm că se va identifica formula de a crea aceste fonduri ce vor putea fi accesate direct de către primării.

Vă mulțumim!

Imprimare