Circa 120 de participanți și participante ai/ale administrației publice locale, societății civile și persoane cu nevoi speciale din raioanele Ocnița și Briceni au participat la 19 iunie,  la seminarul organizat de CALM cu genericul „Importanța participării incluzive în procesele decizionale și electorale”

Participarea incluzivă este unul dintre elementele cheie ale democrației la nivel local și permite de a integra toate grupurile sociale în procesele decizionale și nu doar, creând valoare adăugată atât pentru dezvoltarea locală, cât și în procesul de consolidare a capacităților grupurilor respective. De asemenea, procesul de incluziune presupune integrarea deplină a persoanelor cu nevoi speciale și a celor vulnerabile, implicarea lor în procesele care au loc în localitate și contribuie la dezvoltarea simțului de  demnitate și de apartenență la o comunitate.  

Expertul CALM Viorel Rusu a vorbit despre dreptul de a alege și de a fi ales, egalitatea de șanse, necesitatea respectării cotei minime de reprezentare a 40% pentru femei și bărbați pe listele candidaților pentru alegerile parlamentare, dar și importanța reprezentării diferitor categorii de persoane în organele elective: femei, persoane cu nevoi speciale, reprezentanți ai societății civile, minorități naționale etc.

Experta CALM Victoria Matveev a constatat că puterea  APL depinde de cât de multă și deplină informație dețin cetățenii despre treburile publice, grijile și problemele cotidiene ale APL și politicile publice promovate de consiliul local. Segregarea socială, integrarea socială, incluziunea socială și exluziunea socială au fost termene analizate de către participanții la seminar împreună cu formatorii CALM. Participanții la eveniment au fost încurajați să nu rămână indiferenți față de problemele comunității, să se implice și să fie parte a proceselor decizionale la nivel local și central.

   

Reprezentanții raioanelor Ocnița și Briceni au fost de acord că doar prin fortificarea eforturilor tuturor cetățenilor vor fi identificate cele mai bune soluții la problemele existente într-o comunitate, iar sentimentul de mândrie pentru localitatea și țara lor se va amplifica.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare. Scopul evenimentului este conștientizarea importanței participării incluzive în procesele politice și electorale  la toate nivelurile de guvernare pentru întreaga societate.

 

Imprimare