Strasbourg, 30 octombrie 2025 — În cadrul celei de-a 49-a Sesiuni a CALRCE (Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei), Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a susținut o intervenție oficială cu ocazia prezentării raportului privind aplicarea Cartei Europene a Autonomiei Locale în Republica Moldova.

În deschiderea intervenției, Viorel Furdui a subliniat importanța alegerilor parlamentare recente, descriindu-le drept un moment crucial pentru viitorul european al țării. Într-un climat marcat de dezinformare, manipulare și presiuni externe, primarii și democrația locală au avut un rol esențial în apărarea adevărului și a unității civice.

CALM a adresat mulțumiri raportorilor pentru un raport clar și echilibrat, care reflectă atât progresele înregistrate, cât și provocările persistente. Direcțiile propuse sunt considerate esențiale pentru Republica Moldova, în parteneriat cu CALRCE, Consiliul Europei și Guvernul național.

Mulțumiri speciale au fost adresate echipei care a elaborat raportul precedent, a cărei muncă a contribuit la protejarea democrației locale într-o perioadă dificilă și a pus bazele progreselor actuale.

Viorel Furdui a remarcat că democrația locală din Moldova a avansat semnificativ, datorită cooperării strânse dintre CALRCE, CALM și deschiderii fără precedent a Guvernului central față de dialogul real cu autoritățile locale.

Totuși, a avertizat că numeroase probleme persistă și există spațiu pentru îmbunătățiri. Din acest motiv, monitorizarea trebuie să continue cu atenție și consecvență, pentru ca schimbările pozitive să devină durabile și reale. CALM solicită implicarea CALRCE în reforma administrației publice locale încă din faza de concepție, nu doar în etapa de monitorizare. Expertiza și standardele europene sunt vitale pentru respectarea deplină a Cartei Europene a Autonomiei Locale.

În cadrul intervenției, Viorel Furdui și-a exprimat îngrijorarea față de situația primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, sancționat prin interdicția de intrare în spațiul Schengen fără o decizie judecătorească și fără prezentarea motivelor clare. „Aceasta nu este o problemă individuală, ci una care vizează statutul aleșilor locali și respectarea statului de drept”, a declarat Furdui, solicitând ca acest caz să fie analizat în cadrul Comitetului de Monitorizare și al CALRCE.

În încheiere, directorul executiv al CALM a transmis un mesaj de încredere: „Astăzi, Moldova poate fi din nou privită ca o poveste de succes și se află pe drumul cel bun. Dar este esențial ca toți să lucrăm împreună pentru a menține acest succes și a nu pierde elanul.”

Imprimare