În cadrul celei de-a 33-a sesiuni a Congresului Autorităților Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CoE) de la Strasbourg, un subiect distinct l-a constituit noua Lege privind educația în Ucraina care interzice minorităților naționale să studieze în limba lor maternă la nivelurile de gimnaziu, liceu și învățământ superior.
În numele întregii delegații a Republicii Moldova, Alexandr Tarnavski, vicepreședintele Adunării Populare, UTA Găgăuzia și-a exprimat îngrijorarea față de forma adoptată la 5 septembrie de către Rada Supremă a Ucrainei a noii Legi a Învățământului, în special a articolului 7 al acesteia, care vizează învățământul în limbile minorităților naționale.
„În ciuda faptului că sunt un etnic ucrainean, sunt sigur că aceasta nu este decizia corectă, a subliniat membrul delegației noastre.
În context, Alexandr Tarnavski a adus exemplul Republicii Moldava, unde, în ciuda unor dificultăți în relația dintre autonomie și centru, totuși au fost create condiții pentru păstrarea limbii materne a națiunilor mici și a minorităților naționale în Republica Moldova. Astfel, minoritățile naționale au oportunitatea de a învăța atât în ​​limba de stat, cât și în limba lor maternă, dar și în limba comunicării interetnice. Vicepreședintele Adunării Populare a menționat, în cadrul Congresului de la Strasbourg, că în Republica Moldova sunt și școli ucrainene.
„În această diversitate constă succesul nostru, fapt ce permite, integrarea treptată a minorităților naționale și a popoarelor mici în comunitatea moldovenească. În acest sens, constatăm, cu regret, faptul că statul nostru vecin și prietenos, Ucraina, a luat o altă cale. Îmbunătățirea calității studiului limbii ucrainene nu ar trebui să se limiteze la utilizarea mecanismelor discriminatorii și închiderea mecanică a instituțiilor de învățământ în care limba de instruire este cea a minorităților naționale, a punctat Alexandr Tarnavski.
Îngrădirea accesului la educație în limba maternă în Ucraina încălcă direct drepturile minorităților naționale, a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale și  Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.
Aceste acțiuni sunt o provocare directă a postulatelor că Ucraina este un susținător solid al valorilor europene, una dintre cele mai importante fiind protecția și promovarea minorităților naționale exprimate inclusiv prin asigurarea dreptului de a primi educație în limba lor maternă.
În contextul celor menționate mai sus, delegația Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova a solicitat colegilor din Ucraina să examineze posibilitatea de a iniția modificări la Legea educației, astfel încât să fie asigurat acest drept  al minorităților naționale de a studia în limba maternă.
Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, e-mail: info@calm.md




Imprimare