În satul Cubolta, raionul Sângerei, administrația locală încearcă să răspundă mai multor provocări în același timp: depopularea, degradarea râului, necesitatea modernizării infrastructurii și costurile tot mai mari ale proiectelor. Printre inițiative se numără instalarea unui parc fotovoltaic, lucrările de reabilitare a râului Cubolta și investițiile în drumuri și spații publice. Experiența localității arată de ce dezvoltarea durabilă trebuie adaptată nevoilor și resurselor fiecărei comunități.

Un sat cu trecut economic, care vrea să-și păstreze oamenii

Situată la aproximativ 16 kilometri de municipiul Bălți, Cubolta a fost cândva o localitate cu activitate economică diversificată. Aici au funcționat o fabrică de conserve, întreprinderi de prelucrare, precum și activități din domeniul zootehniei și al industriei agroalimentare.

Astăzi, migrația și depopularea se resimt tot mai mult. Unele case au rămas nelocuite, iar altele au fost scoase la vânzare. Apropierea de Bălți le permite multor locuitori să facă naveta pentru a merge la serviciu, dar nu elimină provocarea de a menține satul atractiv pentru familiile care locuiesc aici și pentru cei care ar putea reveni.

Primarul Alexandru Sârbu spune că investițiile în infrastructură și în spațiile comunitare sunt importante pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și pentru viitorul localității.

În ultimii ani, administrația a extins și modernizat infrastructura. Potrivit primarului, rețeaua de alimentare cu apă acoperă întreaga localitate, iar iluminatul public este asigurat în tot satul. Drumurile sunt modernizate etapizat, în funcție de posibilitățile financiare. În ultimii ani, unele sectoare au trecut de la varianta albă la asfaltare.

Administrația și-a stabilit și un plan de intervenții pentru următorii ani. După lucrările de pe străzile Independenței, în 2025, și 31 August, în 2026, pentru anul 2027 este prevăzută reabilitarea străzii Pantelimon Halippa.

Investițiile în drumuri sunt de o importanță majoră. Drumurile bune permit accesul la servicii, deplasarea persoanelor în vârstă, transportarea în siguranță a copiilor și posibilitatea locuitorilor de a ajunge ușor la locurile de muncă. Într-o comunitate în care o parte dintre oameni lucrează în afara satului, infrastructura drumurilor poate contribui direct la calitatea vieții.

Energie produsă local pentru necesitățile comunității

Un alt proiect al administrației din Cubolta vizează producerea energiei din surse regenerabile. În 2026, în localitate a fost instalat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 30 kW. Potrivit primarului, administrația intenționează să adauge încă aproximativ 30 kW, pentru a crește cantitatea de energie disponibilă pentru instituțiile publice, iluminatul stradal și alte obiective ale comunității.

O asemenea investiție poate contribui la reducerea dependenței de energia procurată din exterior și la o gestionare mai eficientă a cheltuielilor publice. Rezultatul concret depinde însă de producția efectivă a instalației, de profilul de consum al instituțiilor și de modul în care energia produsă poate fi utilizată.

Pentru o administrație locală cu resurse limitate, capacitatea de a diminua cheltuielile energetice poate însemna mai multe resurse financiare pentru alte servicii și investiții necesare comunității.

Râul Cubolta: de la resursă naturală la o problemă de mediu

Una dintre cele mai importante provocări ale localității este starea râului Cubolta, care traversează satul și a avut, în trecut, un rol important în viața comunității.

Potrivit primarului Alexandru Sârbu, râul se confruntă cu o degradare accentuată. Nivelul apei a scăzut, în unele sectoare albia este aproape secată, au fost semnalate cazuri de mortalitate a peștilor, când mirosul neplăcut se răspândea în localitate.

„Era un dezastru ecologic, era secat practic totul, murise peștele, se răspândea un miros extrem de tăios”, spune primarul.

Degradarea râului afectează biodiversitatea, calitatea mediului și relația comunității cu propriul spațiu natural. Pentru că într-o localitate traversată de un râu, starea acestuia influențează și felul în care se simt oamenii, modul în care își percep și folosesc zona.

Pentru a reabilita râul, Cubolta participă la un proiect transfrontalier realizat împreună cu parteneri din România, inclusiv localitatea Aroneanu din județul Iași. Proiectul prevede lucrări de decolmatare și intervenții hidrotehnice.

La momentul interviului, lucrările ajunseseră, potrivit primarului, la aproximativ o treime din volumul proiectului. Fusese îndepărtată o parte din nămol, iar lucrările hidrotehnice erau în desfășurare. Pentru a permite intervențiile asupra albiei, a fost amenajat și un canal de drenaj prin care apa să poată fi deviată temporar din zona lucrărilor.

Potrivit primarului, este o intervenție complexă, care presupune utilaje, transport, excavare și coordonarea mai multor operațiuni. În același timp, lucrările de decolmatare, luate separat, nu garantează refacerea durabilă a unui ecosistem. Rezultatele depind și de cauzele degradării, de regimul hidrologic, de calitatea apei și de măsurile ulterioare de protecție și întreținere.

Din acest motiv, reabilitarea râului trebuie privită ca parte a unei abordări mai ample de protejare a resurselor naturale ale localității.

Cum sunt stabilite prioritățile comunității

Un proiect de dezvoltare locală are șanse mai mari să răspundă nevoilor reale atunci când oamenii sunt consultați înainte de luarea deciziilor.

În Cubolta, administrația a organizat consultări cu locuitorii. Potrivit lui Alexandru Sârbu, într-un proces recent de consultare au fost completate peste 400 de chestionare, iar aproximativ 80% dintre respondenți au indicat drept priorități drumurile, casa de cultură și râul.

„Am transmis peste 400 de chestionare, practic fiecare gospodărie a primit chestionar și în 80% au fost prioritizate așa cum am zis: drumuri, casă de cultură, râu. Trebuie cumva să ținem cont de părerile tuturor persoanelor, dar și de limita bugetului și de programele care sunt anunțate, pentru că nu poți să născocești din nimic un program sau un proiect”, constată Alexandru Sârbu.

Rezultatele arată că oamenii pot acorda importanță, concomitent, infrastructurii de bază, spațiilor de socializare și protejării mediului.

Administrația încearcă să țină cont de diversitatea nevoilor, de faptul că femeile și bărbații pot resimți diferit unele și aceleași probleme, în funcție de responsabilitățile familiale, venituri, ocupație și accesul la resurse.

Primarul povestește că persoanele în vârstă își doresc acces mai bun la servicii și condiții sigure de deplasare. Tinerii pot solicita mai ales terenuri sportive și spații de recreere. Cei care lucrează în Bălți au nevoie de drumuri și transport care să le permită deplasarea zilnică.

Investiții pe termen lung, dar și obstacole neprevăzute

Pe lângă lucrările de infrastructură și proiectul de reabilitare a râului, Cubolta investește și în crearea unor spații care să contribuie la viața socială a localității.

Primarul a menționat un proiect de construire a unui centru cultural, cu o valoare estimată la aproximativ 14 milioane de lei, fără TVA, realizat în cadrul unui proiect transfrontalier cu parteneri din România. Proiectul include și amenajări exterioare, precum o scenă, un parc, un teren de minifotbal și un loc de joacă pentru copii. Recepția lucrărilor era planificată pentru primăvara sau începutul verii anului 2027.

Astfel de investiții pot crea condiții pentru activități culturale, recreative și comunitare. În localitățile afectate de migrație, precum Cubolta, ele fac parte din efortul de a îmbunătăți calitatea vieții și de a păstra legătura oamenilor cu satul.

Realizarea proiectelor depinde însă nu doar de planificare și finanțare, ci și de evoluția costurilor. Alexandru Sârbu a semnalat dificultăți generate de scumpirea combustibilului și de cheltuielile pentru utilaje, transport și lucrări de excavare. Acestea pot pune presiune asupra antreprenorilor și pot complica respectarea termenelor și a bugetelor contractate.

În cazul proiectului de reabilitare a râului Cubolta, primarul și-a exprimat îngrijorarea că lucrările ar putea să nu fie finalizate integral, dacă dificultățile de ordin financiar persistă: între altele, prețul la motorină s-a dublat.

„Prețul la motorină, era 17 lei și acum e 36. Nu mai poate antreprenorul, el nu mai are stimulent, motivație. Mimează mai mult lucrările, o tot întinde. Nu poți să faci lucrările la același preț când costul e dublu”, explică Alexandru Sârbu.

Primarul a relatat și despre încercările administrației de a identifica sprijin instituțional pentru continuarea proiectului.

Situația ridică o problemă care depășește o singură localitate: cum pot fi duse la bun sfârșit proiectele publice atunci când apar creșteri semnificative ale costurilor, iar autoritățile locale și antreprenorii se confruntă cu limitele contractuale și financiare?

Dacă, așa cum prevede cadrul legal, un contract este reziliat din cauza bugetului insuficient și se organizează o licitație nouă, se pierde mult timp. Iar tergiversările de acest fel pot însemna și amânarea unor beneficii importante pentru mediu și locuitori.

Primarul și-ar dori ca autoritățile centrale să vină cu mecanisme speciale de sprijin în asemenea situații, care ar ajuta primăriile să realizeze proiectele în termenele stabilite inițial, să evite întârzierile.

Orice plan de adaptare trebuie să țină cont de contextul comunității. Iar experiența Cuboltei arată că reziliența se construiește prin combinarea investițiilor, protejării resurselor naturale, participării tuturor grupurilor de locuitori la luarea deciziilor și capacității instituționale de a transforma prioritățile în rezultate concrete.

_______

Acest material a fost realizat de jurnalista și analista de politici publice Eleonora Lisnic în cadrul stagiului la Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu bursa oferită de Comunitatea de Practicieni pentru Climă și Gen (CoP) în cadrul proiectului LEADERs4greenGEN, implementat de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER, în parteneriat cu Institutul Național de Administrație și Management Public (INAMP), ca parte a proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat de PNUD Moldova, cu sprijin financiar din partea Suediei și Norvegiei.

Opiniile exprimate în acest material îi aparțin autoarei și nu reflectă neapărat punctul de vedere al organizațiilor care au contribuit la dezvoltarea și susținerea programului de stagiu.

Imprimare