Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, România, membru al Comitetului European al Regiunilor, membru al CORLEAP, președinte al Asociației Comunelor din România, dar și copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și din Republica Moldova (C.A.L.R.R.M.) a reprezentat interesele APL din Republica Moldova în cadrul forumulul politic al autorităților locale și regionale din Uniunea Europeană și din țările din cadrul Parteneriatului estic (CORLEAP). Evenimentul a avut loc la 24 septembrie, la Kiev și a întrunit reprezentanți ai APL din mai multe țări membre UE, dar și ai țărilor din cadrul Parteneriatului estic.  

În discursul său, Emil Drăghici a  vorbit despre rolul APL în reprezentarea cetățenilor, în condițiile în care autoritățile administrației publice locale de pretutindeni sunt cele mai apropiate de oameni și beneficiază de cea mai încredere și cea mai mare apreciere din partea acestora, ceea ce le face să fie cele mai reprezentative.

Totodată, copreședintele CALRRM  a scos în evidență faptul că descentralizarea, consolidarea democrației și a autonomiei locale pentru țările din Parteneriatul estic reprezintă un element vital și fundamental pentru asigurarea unei dezvoltări democratice sustenabile și continue. „Unele derapaje și incertitudini apărute în ultima perioadă în majoritatea statelor respective, inclusiv în Republica Moldova – conform rapoartelor recente ale Consiliului Europei, sunt cauzate de faptul că acest domeniu fundamental pentru o democrație veritabilă a fost lăsat la latitudinea exclusivă a autorităților naționale, fără o atenție corespunzătoare asupra autorităților administrației publice locale din partea structurilor Uniunii Europene. De aceea, domeniul descentralizării și autonomiei locale trebuie să devină unul prioritar la nivelul Uniunii Europene în raport cu guvernele naționale, acordându-se o atenție sporită structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, spre a fi incluse în toate dimensiunile politicilor, precum și organismelor Uniunii Europene.

De asemenea, Emil Drăghici a subliniat faptul că încrederea în structurile Uniunii Europene și în organizațiile internaționale a fost diminuată în mod semnificativ tocmai din cauza că mereu au fost luate în considerare numai autoritățile administrației publice centrale, iar cetățeni și reprezentanții lor cei mai apropiați- APL au avut parte de o atenție limitată sau chiar neglijabilă.

Reieșind din cele expuse, membrul Comitetului European al Regiunilor Emil Drăghici a solicitat ca autoritățile administrației publice locale, prin intermediul structurilor asociative, din țările cu statut de membru asociat al Uniunii Europene, precum Republica Moldova să beneficieze de acces direct la structurile Uniunii Europene, cum ar fi Comitetul European al Regiunilor, instituindu-se formele adecvate care să corespundă acestei cerințe. „Aceste subiecte trebuie să fie prezente la toate întrunirile structurilor relevante ale Uniunii Europene care dezbat probleme de interes pentru autoritățile administrației publice locale. Numai așa poate avea loc transferul de cunoștințe, de bune practici, de relații către autoritățile administrației publice locale din țările asociate ale Uniunii Europene, dându-se un semnal către guvernele naționale privind importanța acestui domeniu.

În acest context, Emil Drăghici a adus în discuții necesitatea de a crea mai multe oportunități reale pentru autoritățile administrației publice locale din țările asociate, de a beneficia de programe și proiecte de finanțare cu acces direct pentru colectivitățile locale. „Sistemul actual, de gestionare a fondurilor Uniunii Europene, investiționale, doar prin guvernele centrale, s-a dovedit nu numai ineficient, dar chiar dăunător, de regulă, fondurile fiind repartizate subiectiv, după criterii politice, etc. Drept rezultat, în pofida efortului financiar considerabil al Uniunii Europene în ultimii 10 ani, încrederea în instituțiile Uniunii Europene s-a diminuat drastic în Republica Moldova. Asta ne arată necesitatea de a schimba modalitatea de acordare a finanțărilor pentru dezvoltare, prin diminuarea rolului guvernelor centrale și creșterea semnificativă a accesului și rolului autorităților administrației publice locale din țările asociate.

În finalul discursului, copreședintele CALRRM  a propus ca viitoarea acțiune a CORLEAP să se desfășoare la Chișinău, având ca partener Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova – CALM. „Această solicitare o fac din calitatea de membru al Comitetului European al Regiunilor, de membru al CORLEAP, de președinte al Asociației Comunelor din România, dar și din cea de copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și din Republica Moldova, cunoscând foarte bine realitățile și necesitățile autorităților administrației publice locale din Republica Moldova, a punctat Emil Drăghici.

Acordul de constituire a Consiliului Autorităților locale din România și Republica Moldova (CALRRM) a fost semnat de către ACoR și CALM în 2013 și presupune schimb de experiență între primăriile din cele două țări, consolidarea autonomiei locale și dezvoltarea unor proiecte comune.

Conferința autorităților locale și regionale din cadrul Parteneriatului estic (CORLEAP) este forumul politic al autorităților locale și regionale din Uniunea Europeană și din țările Parteneriatului estic, în cadrul căreia este analizată contribuția orașelor și regiunilor la dezvoltarea Parteneriatului estic. Țările membre ale Parteneriatului estic sunt Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare