Reprezentanții sectorului economic din satul Borogani au discutat și aprobat Inițiativa de dezvoltare economică, care va fi înaintată spre finanțare la programul de granturi PNUD/MiDL. Ideea proiectului este rezultatul unui proces lung de discuții, dezbateri, ateliere de informare și instruire a comunității economice locale.

Proiectul va fi implementat în sectorul zootehnic în domeniul creșterii ovinelor și caprinelor. Acest sector a înregistrat un regres constant, aportul producției de ovine în volumul producției globale din sectorul zootehnic al Republicii Moldova pentru ultimii zece ani fiind cifrat la mai puțin de un procent. Proiectul se va axa pe susținerea a 5 producători locali, care prin investițiile din proiect, dar și contribuții proprii considerabile intenționează să dezvolte ferme model. Rolul APL în acest proiect este să asigure condiții pentru funcționarea unui punct de colectare modern și dotat. Au fost identificați și partenerii de bază – Federația Națională a Crescătorilor de ovine și caprine și Fabrica de brânzeturi din Cimișlia.

Imprimare