Clădirea Circului din Chișinău va fi reparată capital prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Procedura de reabilitare a arenei mari a Circului a demarat prin intermediul acestui program în anul 2019, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), notează mold-street.com.

Astfel, până în prezent, la implementarea proiectului de reparație capitală a edificiului Circului din Chișinău s-a realizat raportul expertizei tehnice a clădirii, a fost selectată compania străină pentru elaborarea proiectului de execuție a lucrărilor de reparație capitală și au fost identificate opțiunile de multifuncționalitate a arenei mari a circului, pentru a putea fi desfășurate și alte activități culturale şi de agrement decât spectacole de circ.

La moment, proiectul se află la etapa de finalizare, iar săptămâna viitoare, proiectul ar urma să fie discutat şi în cadrul Consiliului Național al Monumentelor Istorice, astfel ca specialiștii din domeniu să se expună şi să propună soluții optime pentru ca proiectul să poată fi definitivat.

Valoarea estimativă a lucrărilor de reparație capitală a clădirii Circului din Chişinău a fost estimată la peste 9 milioane de euro. În acest an, era prevăzută alocarea a peste 1,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru lucrările care ar urma să înceapă în luna iunie. Circul din Chișinău ar putea fi redeschis pentru public către sfârșitul lui 2021.

Edificiul Circului din Chișinău a fost inaugurat în anul 1981, având cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru, cu o capacitate de 1.900 de locuri şi arenă cu diametrul de 13 metri. Începând cu anul 2014, după o pauză de aproximativ 10 ani, Circul din Chișinău și-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor de circ şi inaugurarea arenei mici.

Menționăm că cea de-a cincea etapă a Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii” a fost lansată în ianuarie 2019 și are un buget de circa 10,7 milioane euro.

Potrivit PNUD, în cadrul acestui program, Cetatea Bender și Circul din Chişinău au beneficiat de expertiză tehnică de înaltă calitate, precum și de servicii de proiectare tehnică. Pregătirile pentru lucrările de conservare și restaurare sunt în curs.

De la inițierea Programului în anul 2009, peste 80 de obiecte de infrastructură socială de pe ambele maluri ale râului Nistru au fost renovate şi dotate cu echipament, printre acestea: case de cultură, centre medicale, complexe sportive, scoli și grădinițe etc.

Imprimare