Dorin Chirtoacă ar ieși la protest. Edilul Capitalei și-a exprimat astfel revolta față de decizia Parlamentului ce ține de plafonarea taxelor locale, acuzând legiuitorii de interferență în autonomia locală și protecționism a infractorilor. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul ședinței operative de la Primăria Chișinău, transmite UNIMEDIA.
 
Potrivit autorităților din municipiul Chișinău, plafonarea taxelor locale aduce pierderi de milioane de lei bugetelor administrațiilor publice locale.
Cel mai mari nemulțumiri a iscat decizia de plafonare a taxei locale pentru cazinouri, care duce la micșorarea impozitului pentru sălile cu jocuri de noroc.
 
„În loc de Parlamentul Republicii Moldova, trebuie să fie scris cazinoul principal al Moldovei. Acești agenți economici ne-au dat în judecată, nefiind de acord cu taxele. Nu au plătit nimic și acum au găsit protecție la nivelul Parlamentului. Se pare, în asta constă activitatea Parlamentului. Sunt adunați infractorii și le sunt oferite acoperiri legale. În loc să fie pedepsiți agenții economici care timp de doi ani de zile se eschivează de la plata impozitelor, li se crează condiții mai favorabile. Și pe e domenii, cazinourile! Prioritățile integrării europene”, s-a indignat Chirtoacă.
 
La fel au fost micșorate taxele pentru panourile publicitare și piețele comerciale. „În mod normal, se impun acțiuni de protest după asemenea situații. Lucrurile sunt evidente. Taxele au fost aprobate de consiliu, în baza legii, în funcție de prioritățile pe care le au. Noi am spus clar că nouă nu ne trebuie în oraș jocuri de noroc. Ele nu trebuie încurajate, de aceea și s-a pus această taxă. La piețe, nu o dată am atenționat că la piața de flori de pe str. Bodoni se fură cel puțin un milion de lei pe an. În loc să fie pedepsit, i se micșorează taxa. Un infractor este direct acoperit de Parlament, în loc să fie tras la răspundere. Cu panourile este aceeași lucru. Tot de acolo cresc picioarele. În mod normal, această lege trebuie declarată neconstituțională deoarece ea încalcă flagrant principiile autonomiei locale”, a concluzionat primarul de Chișinău.
 
Reamintim că săptămâna trecută, Congresul Autorităților Locale (CALM) au organizat o conferință de presă la acest subiect. Potrivit lor, plafonarea taxelor locale aduce pierderi de milioane de lei bugetelor locale. În opinia lor, această modificare are menirea de a apăra interesele agenților economici mari în detrimentul localităților.
Imprimare