La data de 3 septembrie 2014, în raionul Dubăsari, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Dubăsari. 

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere! 

Seminarul a fost deschis de către Grigore Policinschi – Președintele raionului Dubăsari, Vice-Președinte CALM. Acesta a declarat: ”reieșind din faptul că în Republica Moldova sînt diferite opinii referitor la Acord este foarte important ca lumea să cunoască esența acestuia. Astfel oamenii vor putea analiza care sunt părțile pozitive și negative a Acordului. Este inadmisibil faptul ca procesele de integrare europeană să fie speculate ca elemente ce ar provoca înrăutățirea relaților autorităților centrale și locale cu Federația Rusă. Este foarte important să depolitizăm aceste procese. Republica Moldova este țară europeană din punct de vedere geografic și politic dar este necesar de lucrat mult pentru a îmbunătăți starea de lucruri și viața cetățenilor pentru a atinge un nivel de trai decent precum cel din țările Europene. Acest lucru depinde de fiecare dintre noi.”

În cadrul seminarului, experții Alexandru Fala și Eduard Țugui au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014.

Directorul Executiv CALM – Viorel Furdui s-a expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

 

 

Imprimare