În adresa CALM a fost expediat spre avizare proiectul Metodologiei de finanțare în bază de cost standard a învățământului preșcolar în instituţiile publice de învățământ preşcolar și de învățământ general cu programe de diferite niveluri sau programe integrate din subordinea autorităților publice locale de nivelul întâi și al doilea.
În nota de fundamentare se menționează că proiectul are ca obiect aprobarea Metodologiei de finanțare în bază de cost standard pentru învățământul preșcolar din instituțiile publice de învățământ preșcolar și general cu programe de diferite niveluri sau programe integrate, din subordinea autorităților publice locale de nivelul întâi și al doilea. Metodologia va fi implementată la nivel național, în toate instituțiile de învățământ menționate. Metodologia prevede aplicarea unei formule unificate de finanțare, construită pe baza unui cost standard per instituție, structurat pe trei piloni principali: Personal, Servicii și Achiziții.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md
Fișier: