În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Muncii, Protecției Sociale şi Familiei de a veni cu un aviz privind proiectul Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie 

În nota informativă se menționează că proiectul a fost elaborat în vederea:

         eficientizării mecanismului de soluționare a actelor de violență în familie, consolidării mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor infracţiunilor, 

         implementării recomandărilor din 2013 oferite de către Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor, experților internaționali în baza rapoartelor naționale și a studiilor elaborate pe domeniu,

         implementării Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia (Domeniului specific de intervenţie 2.5.3.),

         asigurării armonizării cadrului legal naţional în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie la standardele europene și anume  Convenția Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței față de femei și violenței domestice, din perspectiva semnării și ratificării acestui tratat internațional.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md, viorel.rusu@calm.md   

 Persoană de contract – Viorel Rusu, Expert juridic CALM. 

ro_2067_Proiectul-HOT-Guvern-VF-2015.pdf
ro_2067_Proiect.VF-revazut-2015(REAVIZARE).pdf
ro_2067_Nota-informativa-proiect-de-lege-violenta-2015.pdf
ro_2067_Raportul-divergentelor-cu-argumentari-MF..SP-II.pdf


Imprimare