În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne de a veni cu un aviz privind privind proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea „Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea serviciului teritorial de salvatori şi pompieri”. 

Obiectivul de bază al Regulamentului respectiv prevede stabilirea modalităţii unice de organizare şi funcţionare a Posturilor teritoriale de salvatori şi pompieri, crearea cadrului juridic pentru efectuarea serviciului, precum şi modul de activitate a angajaţilor în cadrul acestora.

De asemenea, Regulamentul promovează colaborarea Posturilor teritoriale de salvatori şi pompieri cu subunităţile serviciului de salvatori şi pompieri atestat ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Posturile similare din localităţile vecine, precum şi alte servicii operative de pregătire permanentă din zona de intervenţie.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.
Imprimare