În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Mediului al Republicii Moldova de a veni cu un aviz privind proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidenţa şi raportarea apei folosite.

Regulamentul în cauză stabileşte modalitatea de evidenţă şi raportare de către utilizatorii de apă a apei folosite, indiferent de forma de proprietate şi sursa de apă utilizată.

Conform Regulamentului menţionat, evidenţa consumului de apă se realizează cu aparate de contorizare şi prin metode indirecte. De asemenea,  utilizatorul de apă este obligat să ţină şi evidenţa calităţii apei uzate.

Totodata, Regulamentul privind evidenţa şi raportarea apei folosite stabileşte tipul şi conţinutul formularelor de evidenţă a apei folosite, pentru fiecare tip de evidenţă în parte, precum şi modalitatea de completare a acestora.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos. 

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md, ion.beschieru@calm.md.

Persoană de contract – Ion Beschieru, Coordonator asistență și expertiză juridică.


Proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidenţa şi raportarea apei folosite

Nota informativă la la proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidenţa şi raportarea apei folosite

Regulamentul privind evidenţa şi raportarea apei folosite

 

 

Imprimare