În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Cancelariei de Stat privind proiectul de hotărîre cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului (număr unic 202/MAI/2018) autor – Ministerul Afacerilor Interne. 

În nota informativă se menționează că la 25.10.2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.219 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și Legea nr.220 pentru modificarea unor acte legislative. Potrivit acestor acte, Trupele de Carabinieri se reorganizează în Inspectoratul General de Carabinieri, care va reprezenta autoritatea specializată a statului cu statut militar avînd misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin executarea atribuţiilor de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice, prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor, protecţie a obiectivelor de importanţă deosebită, prevenire şi combatere a terorismului, asigurare a regimului stării de urgenţă, de asediu şi de război. Astfel, prezentul proiect are ca scop uniformizarea cadrului legal în vigoare, în partea ce reglementează activitatea carabinierilor în contextul actelor normative prenotate.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md

Fișier:

Proiectul de hotărîre cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului (număr unic 202/MAI/2018)

Imprimare