În adresa CALM a fost transmisă o solicitare de aviz privind proiectul de hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului sanitar privind supravegherea și monitorizarea calității apei potabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 651/2023 (număr unic 925/MS/2026), autor – Ministerul Sănătății.
Potrivit autorilor, proiectul are drept obiectiv consolidarea cadrului normativ privind supravegherea și monitorizarea calității apei potabile, prin extinderea și clarificarea domeniului de aplicare al Regulamentului, revizuirea procedurii de acordare a derogărilor, completarea cerințelor de monitorizare și raportare și stabilirea cerințelor sanitare aplicabile fântânilor, puțurilor de adâncime mică și izvoarelor captate. Prin proiect se urmărește clarificarea responsabilităților autorităților administrației publice locale, furnizorilor de apă, administratorilor spațiilor prioritare, deținătorilor/proprietarilor de surse descentralizate și administratorilor punctelor publice de distribuire a apei, în scopul asigurării calității apei puse la dispoziția populației și prevenirii riscurilor pentru sănătatea publică.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md
Fișier:
