Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Agenția Națională de Integritate (ANI) au semnat un acord de colaborare în domeniul integrității.  Totodată, a fost  lansată campania de informare „Keep CALM and local integrity – Păstrați CALM-ul și Integritatea la nivel local!”

În cadrul unei întrevederi cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui, președintele ANI Rodica Antoci a declarat că în ultimii doi ani, majoritatea încălcărilor constatate de către Inspectoratul de Integritate vizează aleșii locali. „Vreau să ne consolidăm eforturile în sprijinul aleșilor locali și să promovăm împreună standardele integrității în administrația publică locală pentru a preveni și diminua numărul acestor încălcări.

Rodica Antoci a afirmat că instituția pe care o reprezintă va susține aleșii locali, astfel încât în următoarea perioadă reprezentanții APL să participe la cursuri de instruiri iar ca rezultat, inspectorii de integritate să aibă mai puține  proceduri de control în care sunt vizați aleșii locali.

Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, prin semnarea acordului de cooperare dintre cele două instituții se pune temelia unei colaborări de lungă durată. „Vom lucra împreună la perfecționarea cadrului legal, deoarece în mai mult de 90% din cazurile menționate de președintele ANI, nu există o rea-credință, ci o neconcordanță în legislație. Trebuie să stabilim foarte clar care este statutul alesului local, toate regimurile de incompatibilități, conflicte de interese etc.”

Viorel Furdui a menționat că pentru CALM este extrem de important să se implice în asemenea acțiuni, să fie auzită vocea autorităților locale, iar numărul de cazuri care vor fi în atenția ANI și vor viza APL să fie redus semnificativ. „Ne dorim ca  ANI să se focuseze pe probleme mult mai serioase, inclusiv cele care vizează demnitarii de rang înalt. De asemenea, ne propunem ca prin contribuția noastră, angajații ANI să atragă atenția și la alte aspect legate de activitatea APL, care să permită adoptarea unor decizii corespunzătoare.”

Pe parcursul campaniei de informare „Keep CALM and local integrity – Păstrați CALM-ul și Integritatea la nivel local” vor fi organizate mai multe sesiuni de instruire, vor fi distribuite materiale informative etc. De asemenea, experții CALM vor fi alături de reprezentanții ANI în vederea depășirii lacunelor legislative ce sunt interpretate și diminuează fără temei din imaginea autorităților publice locale.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare