La 24 iunie s-a desfășurat ședința extinsă a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).  La eveniment au participat președinta CALM, vicepreședinți ai asociației, primari de municipii, orașe și sate, președinți de filiale ale CALM din teritoriu și experți din cadrul Secretariatului CALM.

Președinta CALM Tatiana Badan a salutat prezența primarilor din majoritatea zonelor Republicii Moldova la eveniment și a făcut o prezentare a situației actuale. „Stimați colegi, mă bucur că după doi ani, perioadă în care nu ne-am putut întruni decât online, astăzi avem posibilitatea să socializăm, să facem schimb de opinii și să stabilim direcțiile prioritare de activitate. Întrevederile conducerii statului cu reprezentanții APL în teritoriu sunt salutabile, dar este nevoie de un dialog instituționalizat și de intervenția promptă a autorităților statului în probleme ce ne pericilitează activitatea, cum ar fi achizițiile publice, insuficiența finanțelor pentru activitatea instituțiilor preșcolare, salariile derizorii în APL și lipsa specialiștilor etc.”

Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a prezentat informații despre activitatea instituției în perioada anilor 2021-2022, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. „Una dintre activitățile de bază ale CALM vizează elaborarea avizelor, opiniilor, pe marginea proiectelor de acte normative care vizează problemele APL, inclusiv reziliența  față de criza pandemică, politica bugetar-fiscală și bugetul de stat, salarizarea în domeniul APL, evaluarea bunurilor imobile, patrimoniu, proprietate, relații funciare și cadastru, guvernarea electronică etc.”, a menționat directorul executiv al CALM. Viorel Furdui a vorbit și despre participarea sistematică a reprezentanților CALM în mai multe structuri administrative, consultative și de supraveghere create la nivel guvernamental și parlamentar. „Cu toate acestea, unele instituții centrale, ministere, rămân amorfe și nu își manifestă deschiderea  pentru descentralizare și cooperare cu APL.” Organizarea multiplelor seminare informative pentru toate categoriile de funcționari din cadrul APL; consultările la distanță, activitățile de informare și promovare a intereselor APL, crearea și punerea în aplicare a E-Platformei de instruire, au fost alte subiecte aduse în atenția celor prezenți la ședința Consiliului de Administrare al CALM.

La capitolul activitatea CALM pe plan extern, Viorel Furdui a subliniat că asociația reprezentativă a APL din Republica Moldova își continuă activitatea  în cadrul mai multor structuri europene, inclusiv prin intermediul cooperării cu Rețeaua Autorităților Locale din Sud-Estul Europei (NALAS); Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene (CEMR); PLATFORMA (organizație pentru dezvoltare la nivel local); Uniunea Mondială a Orașelor și Autorităților Locale (UCLG); Consiliul Autorităților Locale și regionale din cadrul Parteneriatului Estic (CORLEAP)  Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE) etc. „În 2021 și 2022 au fost consolidate parteneriatele cu asociațiile APL din România, Franța, Ucraina etc.”

Un alt subiect prioritar  al discuției a vizat situația actuală în domeniul democrației locale și descentralizării. Potrivit aleșilor locali, se tărăgănează implementarea celor mai multe angajamente asumate în domeniul democrației locale, inclusiv a reformei APL sau descentralizării financiare, iar remunerarea din acest domeniu este sub orice critică. Totodată, în contextul acordării Republicii Moldova a statului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, Consiliul de Administrare al CALM a adoptat o Declarație în care solicită Guvernului, Parlamentului și Președinției:

  1. Conjugarea eforturilor în vederea impulsionării procesului de reformă a administrației publice, descentralizare și consolidare a autonomiei locale. CALM își declară deschiderea deplină de a participa și contribui constructiv cu toate mijloacele disponibile în procesul de reformă;
  2. Consolidarea parteneriatului strategic și a dialogului instituționalizat între autoritățile centrale și cele locale, inclusiv prin dezvoltarea și perfecționarea cadrului legal respectiv privind dialogului instituționalizat, permanent și eficient între puterea centrală și autoritățile publice locale/CALM; prin punerea în funcțiune a Comisiei paritare si grupurilor de lucru sectoriale; prin scoaterea din anonimat a unor conducători de ministere/instituții publice centrale și stabilirea unor formate de comunicare permanente și efective între ei și APL/CALM;  
  3. Inițierea în regim de urgență a unor discuții, identificare unor soluții viabile și adoptarea deciziilor necesare privind statutul, locul și rolul unităților APL de nivelul II (raioane) în vederea ajustării lor la realități și identificării celor mai bune opțiuni de reformare;  
  4. Discutarea, aprobarea și implementarea unor măsuri concrete în domeniul descentralizării financiare și privind creșterea veniturilor proprii în bugetele locale, prin consolidarea bazei fiscale, perfecționarea sistemului taxelor locale, eliminării tuturor scutirilor acordate în mod unilateral la taxele și impozitele locale, transferării dreptului integral către APL, de a decide mărimea taxelor și impozitelor locale, precum și a scutirilor/facilităților le ele, în conformitate cu propunerile corespunzătoare înaintate de către CALM;
  5. Includerea reprezentanților APL/CALM în grupurile de lucru din fazele inițiale și conceptuale, care elaborează politica bugetar-fiscală pentru anul 2023, noul sistem de salarizare, dar și noua strategie de reforma a administrației publice;
  6. Discutarea în regim de urgență a situației în domeniul salarizării/remunerației în domeniul APL și identificare unor soluții urgente, corelate cu Constituției Republicii Moldova, Carta Europeană, recomandările Consiliului Europei și alte garanții ale autonomiei locale, precum și principiile descentralizării.
  7. Organizarea în regim de urgență a unei adunări generale ale APL cu participarea conducerii țării, în cadrul căreia sa fie discutate problemele, stabilite direcțiile prioritare ale reformei și stabilit un parteneriat strategic între APL și APC în vederea implementării reformei administrației publice.

Documentul a fost expediat instituțiilor vizate și poate fi descărcat aici: Declarația CALM-24.06.2022

Imprimare