În perioada de 10-13 mai 2016 au avut loc mai multe evenimente generate și desfășurate de către partenerul-cheie al CALM, Asociația Europeană pentru Democrație Locală, care au culminat cu Adunarea Generală ALDA, în cadrul căreia reprezentantul Congresului Autorităților Locale din Moldova a fost ales în Consiliul de Conducere.  

Fondată de Consiliul Europei, ALDA  numără la moment peste 200 de membri din rândul autorităților locale, asociațiilor APL și organizațiilor societății civile, dar și rețelelor acestora. 80 dintre aceștia, care au reprezentat toate țările europene, state din Parteneriatul Estic și din regiunea mediteraneană, au dezbătut subiecte de mare actualitate care vizează cooperarea pentru promovarea descentralizării și utilizarea potențialului său în calitate de instrument pentru consolidarea unei bune și eficiente guvernări locale.

Astfel, a fost desfășurată ședința Comitetului de Conducere a proiectului LADDER, finanțat de Uniunea Europeană și în cadrul căruia sunt implicate 45 de organizații din peste 30 de țări. Obiectivul principal al proiectului este promovarea politicilor de dezvoltare internațională și rolul municipalităților în acest context. Totodată, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Franței, a fost organizată Conferința Internațională cu genericul “Anul European de Dezvoltare: valoarea Cooperării Descentralizate pentru promovarea guvernării locale” unde s-au discutat mai multe subiecte legate de rolul APL în procesele de dezvoltare și de cooperare internațională, necesitatea resurselor financiare, fondurilor și programelor destinate APL din partea Uniunii Europene, importanța cooperării dintre APL din diferite țări pentru dezvoltare și democrație locală, rolul APL în context național și european.

Adunarea Generală ALDA, a avut loc la 12 mai, la Paris. Participanții, printre care și coordonatorul de proiecte CALM, Alexandru Osadci, au audiat raportul de activitate a asociației,  dar și au aprobat programul pentru următorii patru ani. ”Faptul că, pe an ce trece, numărul membrilor noștri crește, iar cooperarea între țări dă rezultate remarcabile în promovarea valorilor democrației locale, ne umple de mândrie și speranță”, a subliniat secretarul general ALDA, Antonella Valmorbida.

ALEXANDRU OSADCI: ” Democrația locala reprezintă un fundament al democrației și urmează a fi abordată în mod mult mai profund și consecvent de către instituțiile Uniunii Europene, iar implicarea populației și construirea societății civile reprezentative sunt dintre cele mai importante provocări ale democrației locale!”

Reprezentantul Congresului Autorităților Locale din Moldova a fost ales în noul Consiliu de Conducere al Asociației.  Noul Consiliu de conducere este o sinteză perfectă a sufletului și filosofiei ALDA – autoritățile locale și societatea civilă, femei și bărbați, Uniunea Europeană, Balcani, Parteneriatul Estic și zona mediteraneană. Ei au toate cunoștințele, aptitudinile și dorința de a promova democrația locală, de a îmbunătăți viața cetățenilor lor  și a construi o Europă de jos în sus”, a conchis doamna Valmorbida.

Evenimentul a fost susținut de Ministerul de Externe al Franței, Congresul Consiliului Europei, Programul „Europa pentru cetățeni” și comunitatea LADDER. 

Reamintim că ALDA – Asociația Europeană pentru Democrație Locală este o organizație non-guvernamentală dedicată promovării bunei guvernări și a participării cetățenilor la nivel local. ALDA, în special, se concentrează pe activități care facilitează cooperarea între autoritățile locale și societatea civilă. ALDA este o organizație ce întrunește mai mult de 180 de membri (autorități locale, asociații ale autorităților locale și organizații non-guvernamentale) care provin de la mai mult de 35 de țări. 





Imprimare