Reforma administrației publice nu trebuie scoasă din context, ci trebuie concepută ca parte a unui proces amplu. Membrii CALM afirmă că, privită prin prisma reformei teritorial-administrative, schimbarea la față a administrației publice ar putea fi un nou fiasko. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii: Vocea APL, de la postul de radio Vocea Basarabiei. La emisiunea au participat:Viorel Rusu, expert CALM; Gheorghe Răileanu, primar al orașului Cimișlia; Alexei Busuioc, primar de Capaclia.
     
Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia afirmă că discuțiile privind reformele preconizate de Guvern nu sunt structurate, iar primarilor nu le-a fost prezentat un anume proiect, care ar putea sta la baza unor discuții largi, pe subiecte clar delimitate: Vreau să spun că suntem într-un context istoric concret când și spațial suntem la hotarul Uniunii Europene, dar și în timp. Dar de multe ori suntem împinși pe căi false, sau din interes, sau mimează niște procese democratice pentru a ascunde altceva. Noi, reprezentanții CALM-ului, am asistat la mai multe întâlniri și cu Guvernul unde s-a discutat problema reformei administrației publice, unde s-a vorbit despre faptul că nivelul 2 va dispărea. În privința nivelului 1 nu prea se discută în societate, cu toate că sunt păreri diferite. Primul care a aprins spiritele a fost domnul Pirkka Tapiola, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, care la o ședință a pronunțat cifra de 75 de primării pentru Republica Moldova. Toți am fost impresionați de această surpriză, am analizat, am discutat. Guvernul până în prezent nu a prezentat nici un proiect ca sa-l putem discuta. A fost format un grup de lucru, angajați niște experți, au fost întâlniri și la sediul CALM, am participat și eu. În rezultatul activității acestui grup de lucru, în care au participat experți din România și din Republica Moldova, am fost convocați împreună cu Cancelaria de Stat și câțiva reprezentanți ai Cancelariei din teritoriu, și n-i s-a prezentat acel studiu în care se vorbea despre faptul că ar fi potrivit pentru țara noastră să fie ori 111 primării, ori 300. Discuția era în direcția de a merge pe cale administrativă, adică amalgamarea obligatorie. Între timp, a intervenit domnul Alin Nica, primarul comunei Dudeștii Noi, judetul Timiș. D-lui ne-a avertizat în principiu să nu ne grăbim, să fim echilibrați si să calculăm foarte bine, iar amalgamarea să fie doar voluntară.
Expertul CALM, Viorel Rusu, a subliniat că lipsa unei viziuni clare este foarte evidentă: De multe ori trebuie să constat că noi ne mișcăm haotic și nu privim lucrurile sistemic. Când a fost elaborată Strategia privind reforma administrației publice noi am dat avizul respectiv, ne-am consultat cu membrii și am spus că atunci când facem reformă, categoric să nu utilizăm croirea hotarelor deoarece reforma administrativ teritorială, dacă e să vorbim simplist e croirea hotarelor. Atunci am zis, da-ți să vorbim despre reforma administrației publice, reforma administrației publice locale și să facem conexiune cu Strategia descentralizării deși se recunoaște că noi 30-40% din aceasta am realizat. Facem conexiunea, vedem ce nu am făcut și în acest context să facem descentralizarea reală. Să aducem serviciile aproape de cetățean. La noi el se numește principiul subsidiarității. Acest principiu prezumă că serviciul este accesibil cetățeanului, adică el nu trebuie să depună efort pentru a obține serviciul respectiv, iar serviciul trebuie să fie unul calitativ. De acest lucru s-a ținut cont în Strategie. În schimb când s-a făcut planul de acțiuni la Strategia reformei administrației publice, acolo a fost introdusă sintagma reformă administrativ-teritorială.  Noi trebuie să ne determinăm, noi facem o reformă profundă a administrației publice sau croim teritoriul? Consider că pentru o astfel de reformă e nevoie de a consulta populația și de a organiza referendumuri locale. CALM mizează pe reformă veritabilă, evolutivă a administrației publice în complex. Adică unele servicii poate trebuie de descentralizat la nivel local, să creăm autonomiei fiscală, financiară reală, resurse, salarizare, fortificarea veniturilor proprii. Alt moment este cooperarea intercomunitară
         
În context, primarul de Capaclia a menționat:Eu cred că de multe ori se confundă două lucruri: reforma teritorial-administrativă și reforma administrației publice locale, care, după mine, sunt două lucruri diferite. Pentru că reforma teritorial-administrativă noi am avut-o din 1999 până în 2002, după care s-a revenit la sistemul sovietic cu raioanele. Dacă este vorba despre reforma administrației publice locale, eu am o viziune, iar dacă este vorba despre reforma administrativ teritorială eu am altă viziune
Imprimare