La data de 13 august 2014, în raionul Ungheni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Ungheni.

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Ungheni, care a salutat participanții. Acesta a menționat că cunoașterea prevederilor din Acordul de Asociere reprezintă o problemă stringentă. ”Oamenii nu cunosc foarte multe despre prevederile acestui Acord din acest motiv există foarte multe mituri și interpretări la acest subiect. Conform sondajelor, Administația Publică Locală se bucură de un grad sporit de încredere în societate, de aceea noi avem obligația de a aduce cetățeanului informația în modul cel mai clar și corect”.

La rândul său, Petru Langa, Vicepreședintele raionului Ungheni, a salutat pe cei prezenți și a ținut să mulțumească CALM-ului pentru organizarea evenimentului. Acesta a declarat că este un lucru extrem de important că prin intermediul acestor seminare informative edilii au ocazia să afle care sunt beneficiile, avantajele și principiile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, deoarece anume aleșii locali sunt veriga de legătură cu cetățenii în teritorii.

În continuare, Viorel Furdui, Director Executiv CALM, a dat asigurări că Congresul Autorităților Locale din Moldova va continua să-i țină la curent pe primari cu toate etapele implementării Acordului și repercusiunile asupra activității APL, mai ales că multe acțiuni prevăzute în Acord vor sta la baza caietului european de sarcini pentru autoritățile centrale în domeniul reformei administrației publice, descentralizării și consolidării autonomiei locale.

În cadrul seminarului, experții Igor Boțan și Viorel Chivriga, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014. 

Experții CALM dl Viorel Furdui și Alexandru Osadci, s-au expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

 Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

 

 

Imprimare