La data de 31 iulie 2014, în raionul Orhei, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, a continuat Campania de informare a autorităților locale privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către Petru Dogocher – Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Orhei, primarul comunei Vatici. Acesta a salutat participanții și a ținut să mulțumească CALM-ului pentru organizarea evenimentului.  ”CALM-ul este organizația apolitică care ne unește, mă bucur că a fost posibil organizarea unui asemenea seminar informativ și că avem ocazia să facem cunoștință mai detaliat cu conținutul acestui Acord. Sper că odată cu semnarea Acordului de Asociere, în țară vor veni și mai mulți investitori europeni.”

La rândul său, Alexandru Malai, Șeful Secției Administrație Publică în cadrul Consiliului raional Orhei, a salutat pe cei prezenți din numele administrației raionului Orhei, menționând că este foarte important ca reprezentanții APL și comunitățile locale să cunoască care sunt principiile și beneficiile Acordului de Asociere. ”Trebuie să conștientizăm ce înseamnă Asocierea cu UE, în special pentru Administrația Publică Locală. Deoarece, pentru a respecta ceva trebuie să știi ce să respecți, deci să fii informat. Ar fi bine ca prevederile din Acord ce țin de APL să fie discutate în contextul descentralizării administrative. Sperăm că vom simți un impact pozitiv în urma realizării acestui Acord.”

În cadrul seminarului, experții Eduard Țugui și Adrian Lupușor, au prezentat informații privind evoluția procesului de integrare europeană a Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 10 ani și diverse aspecte concrete de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere semnat la 27 iunie 2014. 

Expertul CALM dl Ion Beschieru,  a prezentat și explicat importanța participanților la eveniment, a prevederilor acordului de asociere, care se referă nemijlocit la domeniul administrației publice locale și descentralizării.

Reprezentanții APL care au participat la acest eveniment, au venit cu mai multe întrebări si luări de poziție.  În acest context, primarul comunei Ivancea, Oleg Gașper, a subliniat: ”A fost o discuție bună și constructivă, am cele mai pozitive impresii. Pentru noi acest seminar este ceva nou și desigur binevenit”.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

 

Imprimare