Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF a organizat la 15 octombrie atelierul de lucru privind finanțarea educației timpurii. În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai APC, ai APL, ai instituțiilor vizate, dar și ai societății civile.  Participanții au purtat discuții la nivel de concept privind elaborarea unei formule de finanțare a aducației timpurii. Experți ai UNICEF Moldova au prezentat o analiză a situației în acest domeniu și a unor elemente și principii de abordări ulterioare a procesului de elaborare a formulei de finanțare. A fost o discuție conceptuală importantă, deoarece modul în care sunt finanțate grădinițele în prezent este confuz și contradictoriu sub mai multe aspecte, inclusiv al finanțării, al asigurării cu resursele necesare, al relațiilor între diferite nivele de administrație publică, ș.a.

De asemenea, Ministerul Finanțelor, al Educației, Culturii și Cercetării, dar și reprezentanți ai APL au venit cu propuneri ce ar îmbunătăți acest concept. În baza acestor discuții s-a convenit asupra creării unui comitet de coordonare a acestui proces de lungă durată, care să includă mai multe etape, inclusiv o analiză mai profundă, dar și elaborarea modelului de finanțare și testarea acestuia în câteva localități. Obiectivul este ca toate aceste etape să fie finalizate către 2020, pentru ca ulterior noul sistem să fie implementat la nivelul întregii țări.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că experții UNICEF au făcut o analiză destul de obiectivă a situației existente în acest domeniu, atrăgând atenția asupra unor aspecte legate de  modul cum este organizată, dar și cum este finanțată educația timpurie. Totodată, potrivit CALM, formatul care a fost propus este unul bun, deoarece include majoritatea actorilor interesați, cum ar fi reprezentanți ai APL, ai APC, ai instituțiilor preșcolare, ai mediul academic și ai societății civile.

În cadrul discuțiilor, CALM a atras atenția asupra faptului că formatul  reprezentativ de participare trebuie să fie aplicat din startul procesului de elaborare a noii formule de finanțare a educației timpurii.

De asemenea,  potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui,  problema în acest domeniu nu se reduce doar la elaborarea unei formule de finanțare, dar există și alte aspecte care trebuie soluționate în paralel, cum ar fi modul de salarizare a celor implicați în acest proces, dar și modul de alimentare a copiilor. Totodată, Viorel Furdui a fost de părere că rezultatul pozitiv al acestor reforme depinde în mare măsură și de procesul de descentralizare, inclusiv cea financiară, deoarece doar așa APL va avea capacitatea să își asume mai multe responsabilități în acest proces. „Din păcate, adesea se pun noi atribuții sau se schimbă situația în domeniul asigurării funcțonalității instituțiilor preșcolare, dar nu este asigurată și acoperirea financiară, nu se ia în considerație inflația, alte detalii importante și ca rezultat este imposibil de a asigura buna activitate a acestor instituții.

În această privință, CALM a solicitat o abordare complexă, vizionară și a menționat că este dispus să participe cu expertiză, cu tot ce este necesar, astfel încât rezultatul să fie cel așteptat.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare