La 21 mai a avut loc un atelier de lucru ce are drept scop crearea unei platforme naționale de coordonare a administrației publice locale și a descentralizării. Evenimentul a fost organizat de către Cancelaria de Stat, cu susținerea proiectului „Engaged People – Strog Municipalities, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. La eveniment au participat reprezentanți ai USAID, ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, ai Cancelariei de Stat, ai ministerului Finanțelor, ai Institutul pentru Reforme, ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), ai Fondului Solidaritate din Polonia, ai PNUD și Comunitatea Mea, dar și ai Delegației Uniunii Europene.

În cadrul atelierului de lucru au fost prezentate unele modele de coordonare implementate în Ucraina și în Armenia, discutându-se despre  cât de aplicabile ar fi acestea în condițiile Republicii Moldova. Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, în Republica Moldova avem o experiență destul de bună privind coordonarea asistenței tehnice, la nivel central, dar și la nivel local.

Mai mulți participanți la eveniment au fost de părere că este necesar de revăzut cadrul legal existent în Republica Moldova, fiind inutilă crearea unor noi grupuri sau structuri de coordonare, deoarece avem mai multe asemenea entități și multe dintre ele nu sunt lucrative, obiectivul fiind revigorarea acestora. Cei prezenți la atelierul de lucru au confirmat necesitatea participării autorităților locale și  CALM în cadrul acestor grupuri de lucru, deoarece este vorba despre reforma administrației publice locale și cea privind descentralizarea, obiective ce vizează în mod direct autoritățile publice locale.

Coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci a reamintit faptul că în domeniul guvernării și democrației locale sunt mai multe proiecte de asistență. „Doar anul trecut au fost lansate două proiecte mari de către Agenția Elvețiană și Comunitatea Mea. Mai sunt și alte proiecte și apare o necesitate firească ca acestea să fie coordonate, pentru a evita suprapunerea, pentru a formula mai bine obiectivele acestora, pentru a monitoriza rezultatele, inclusiv pentru a încadra aceste activități în prioritățile naționale ale statului.

Secretarul general adjunct al Guvernului Adrian Ermurachi a afirmat că este necesar de revizuit toate structurile existente, iar mecanismul ce urmează a fi creat trebuie să aibă la bază experiența acumulată în Republica Moldova.

Cei mai mulți participanți au fost de părere că mai importante decât structurile de coordonare a asistenței tehnice sunt platformele pentru discuții pe domeniul reformelor în administrația publică locală.

Serviciul de Comunicare al CALM






Imprimare