Oficialii au mai discutat despre agenda UE a Republicii Moldova, situația internă și relațiile moldo-bulgare. În context, Igor Corman și Petar Vâlov s-au referit la importanța intensificării schimburilor comerciale între cele două state și consolidarea cooperării, în special pe dimensiunea interparlamentară, la nivelul comisiilor de profil și a grupurilor de prietenie.
Oficialul bulgar a felicitat cetățenii moldoveni pentru liberalizarea regimului de vize cu UE, exprimând sprijinul țării sale pentru parcursul european, dar și pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Petar Vâlov a fost acreditat în calitate de ambasador al Bulgariei la Chișinău în aprilie 2014. Anterior, diplomatul a ocupat mai multe funcții în cadrul Ambasadei Bulgariei în România. Din toamna anului 2009 până în luna martie curent, funcția de ambasador al Bulgariei în Republica Moldova a fost deținută de Georgi Panayotov.




