Executivul a aprobat avizul privind finanțele publice locale, care are drept scop majorarea bugetelor locale printr-o nouă redistribuire a impozitelor achitate de persoanele fizice și juridice.

Guvernul a susținut măsura de includere a repartizărilor în bugetele locale a impozitului pe venit al persoanelor juridice în volum de 50% colectat pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.

Totodată, Guvernul vine și cu o serie de măsuri pentru fortificarea autonomiei financiare a APL: acceptarea propunerilor de modificare a cotelor de repartizare de la impozitul pe venitul persoanelor fizice; stabilirea unei cote-părți de 10% din impozitul pe venitul obținut din activitatea de întreprinzător pentru suplimentarea Fondului de susținere financiară a Unităților Administrativ Teritoriale.

Implementarea proiectului pentru anul 2020 presupune suplimentarea veniturilor bugetele locale cu 595,5 milioane de lei. Asta însă nu acoperă integral costurile APL pentru implementarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Drept urmare, la mijloacele suplimentare obținute de bugetele locale, pentru anul 2020 se vor mai adăuga încă 55,2 milioane de lei ca transferuri de compensare, pentru acoperirea costurilor menționate.

 

Imprimare