Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, a declarat că acordurile pe care urmează să le semneze UE cu Moldova, Georgia şi Ucraina sunt cele mai ambiţioase acorduri pe care Uniunea Europeană le-a negociat până în acest moment. Acestea au scopul de a consolida relaţiile economice şi politice cu UE şi de a integra gradual aceste trei ţări pe piaţa internă a UE, cea mai mare piaţă din lume, transmite IPN cu referire la discursul oficialului, redistribuit de către Comisia Europeană.

„Nu ezit să numesc aceste acorduri istorice. Sunt istorice pentru aceste ţări, care au acest obiectiv istoric, dar sunt istorice şi pentru Europa, pentru ceea ce poate semnifica aceasta pentru întreaga Europă. În noiembrie anul trecut, la finalul Summitului de la Vilnius, multe persoane s-au grăbit să judece eşecul Parteneriatului Estic. Cred că, aşa cum o fac de obicei, ei au subestimat angajamentul nostru faţă de această politică, determinarea ţărilor partenere de a merge înainte şi dorinţa cetăţenilor din aceste ţări de a fi asociaţi cu UE”, a spus oficialul european.

José Manuel Durão Barroso a specificat că pentru Georgia, Republica Moldova şi Ucraina aceasta va reprezenta recunoaşterea progresului semnificativ pe care l-au făcut în ultimii ani şi puternica lor determinare politică de a fi mai aproape de Uniunea Europeană. „Pentru UE aceste semnături vor reprezenta un angajament solemn de a susţine fiecare pas făcut de Georgia, Republica Moldova şi Ucraina pe calea transformării în democraţii stabile şi prospere”, a subliniat oficialul.

Aceste acorduri nu oferă oportunităţi şi soluţii gata de implementare, spune José Manuel Durão Barroso, care adaugă că succesul lor va depinde în mare măsură de dorinţa continuă a acestor ţări de a realiza reforme care le vor aduce mai aproape de stilul de viaţă politic, economic şi cultural european.

„Mai este important să ne aducem aminte încă o dată că aceste acorduri sunt făcute pentru ceva şi nu împotriva cuiva. Noi nu dorim să avem relaţii exclusive cu aceste ţări partenere. Noi credem în societăţi şi economii deschise. Semnarea acordurilor este un rezultat logic al căii luate acum 20 de ani, când aceste ţări au devenit state independente. Noi am lucrat asupra acestora într-un spirit al cooperării şi al respectului mutual al cooperării pentru că astfel lucrează Uniunea Europeană cu vecinii şi partenerii săi şi cu respect pentru că aceste trei ţări sunt toate naţiuni suverane şi independente, care au dreptul de a lua propriile alegeri cu privire la viitorul lor”, a mai spus oficialul.

José Manuel Durão Barroso a încheiat prin a spune că UE va trebui să fie atentă şi vigilentă cu vecinătatea estică, în special după semnarea acordurilor de asociere, cu care responsabilitatea creşte şi nu scade.

Imprimare