În cadrul emisiunii s-a discutat despre rezultatele vizitei de studiu pe care au efectuat-o delegația Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) în perioada 6-10 iunie 2014, în vestitul centru cultural Horezu (România), în cadrul proiectului „PRACTICE (Practici de succes privind cooperarea intermunicipală în prestarea serviciilor)” implementat de către Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL), București, în parteneriat cu Asociația depresiunea Horezu (ADH), Horezu, și CALM, finanțat de Ministerul Afacerilor externe din România, prin Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare, componenta Fondul de mobilitate Experți România – Republica Moldova.

În cadrul vizitei de studiu delegația CALM a avut un șir de întrevederi cu reprezentanții Fundației Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL), cu Asociația “Depresiunea Horezu” (ADH), cu Asociația „Grupul de Acțiune Locală Parâng” (GAL Parâng), cu Asociația “Oltenia de Sub Munte”  și primăriile localităților membre a acestor asociații. Subiectele abordate la întrevederile în cauză s-au referit la identificarea și aprofundarea modelelor relevante privind cooperarea municipală și formele de prestare a serviciilor care pot fi preluate în Republica Moldova, la inițierea unor relații durabile de colaborare și schimb de experiență cu asociațiile intercomunitare active și primăriile din România, la analizarea și stabilirea unor direcții/domenii viitoare de cooperare inter-instituționale/inter-organizaționale, ținând cont de oportunitățile existente.

La emisiune au participat: doamna Daria Gonța – primar de Drăgușenii Noi, Hîncești; dl Mihail Cotelea – primar de Codreanca, Strășeni; dl Gheorghe Tărîță – primar de Opaci, Căușeni; dl Valeriu Coteț – primar de Speia, Anenii Noi

Vocea Administratiei Publice Locale – 14 iunie 2014, MP3

Imprimare