Executivul a aprobat astăzi proiectul politicii bugetar-fiscale. Documentul prevede mai multe modificări de ordin fiscal și vamal.

La capitolul impozitul pe venitul persoanelor fizice se prevede majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale, scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2015 (6,4%), informează UNIMEDIA. 

Un alt set de măsuri ţine de stimularea persoanelor fizice şi juridice de a investi mijloacele băneşti disponibile în instrumente financiare altele decât cele bancare, în special prin reorientarea acestora către valorile mobiliare de stat.

În acest context, se propune şi anularea scutirii de impozitul pe veniturile obţinute din creditele şi împrumuturile acordate pe un termen de peste 3 ani şi în proporţie de 50% – pe venitul obţinut din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani de către băncile comerciale şi organizaţiile de microfinanţare.

O altă măsură de politică fiscală ce are drept scop aplicarea aceluiaşi regim fiscal aplicat indemnizaţiilor pentru toate formele de încetare a rapoartelor de muncă (concediere, demisie, eliberare din funcţie, etc.) este excluderea din categoria surselor de venit neimpozabile a indemnizaţiilor de concediere. Astfel, indiferent de forma de încetare a raportului de muncă, indemnizaţia achitată angajatului în astfel de situaţii urmează a fi impozitată pe principii generale.

Totodată, în cazul în care livrările de mărfuri, servicii care vor depăşi suma de 600 000 lei şi nu vor fi scutite de TVA, vor fi supuse TVA pe principii generale, la cota TVA de 20 %, iar instituţiile de învăţămînt vor urma să se înregistreze în calitate de contribuabili ai TVA.

Proiectul propune revederea facilităţii fiscale privind cota redusă a TVA de 8% pentru producţia agricolă primară. Astfel, cota redusă a TVA de 8% se va aplica faţă de producătorii şi importatorii doar de animale vii destinate reproducerii, legume şi fructe în stare proaspătă sau refrigerată şi cereale.

Documentul propune impozitarea serviciile de transport pentru livrarea mărfurilor în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia la cota standard a TVA de 20%.

Proiectul prevede micşorarea limitei de deducere în scopuri fiscale a donaţiilor efectuate în scopuri filantropice sau de sponsorizare de către persoanele fizice şi juridice în favoarea autorităţilor publice şi instituţiilor publice, organizaţiilor necomerciale, precum şi în favoarea caselor de copii de tip familial, de la 10% la 2% din venitul impozabil. Modificarea propusă are drept scop reducerea cazurilor de evaziune fiscală prin folosirea donaţiilor fictive, care se acordă în schimbul plăţilor salariale.

La capitolul accize se prevede majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen, azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, autoturisme, alte tutunuri şi înlocuitori de tutun fabricate), prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2015. Măsura în cauză are drept scop neadmiterea afectării veniturilor fiscale prin deprecierea mijloacelor băneşti în timp urmare a fenomenului inflaţionist.

Pe lângă acestea, se prevede majorarea cotelor accizelor la produsele petroliere importate şi/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova (benzina, motorina şi derivaţii acestora, gazele lichefiate şi naturale) la mărimea creşterii anuale a produsului intern brut nominal prognozat pentru anul 2015 faţă de anul 2014.

De asemenea, se prevede micşorarea cotei accizului pentru păcură de la 1455 lei/tonă pînă la 348 lei/tona, prin modificarea indicatorului de ajustare a acesteia, altul decât pentru combustibili.

Paralel cu aceasta, se prevede majorarea cotei accizului pentru ţigaretele cu filtru de la ,,75 lei + 24%” la ,,200 lei + 18%”, în vederea ajustării graduale a acestora la nivelul ţărilor din regiune, inclusiv la standardele europene, fapt ce va permite acumularea de noi surse financiare la buget, precum şi diminuarea consumului articolelor din tutun, mărfuri ce au o influenţă negativă asupra sănătăţii populaţiei şi a dezvoltării societăţii în general.

În scopul asigurării unor condiţii echitabile pentru toţi agenţii economic exportatori de mărfuri supuse accizelor, se propune extinderea dreptului de restituire a sumei accizului achitată anterior pentru mărfurile supuse accizelor prelucrate şi/sau fabricate pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, pentru toţi agenţii economici ce efectuează exporturi de mărfuri supuse accizelor, fie în mod independent, fie în baza contractului de comision, în scopul asigurării unor condiţii echitabile pentru toţi agenţii economici exportatori de mărfuri supuse accizelor.

În partea ce ţine de taxele locale, se propune extinderea bazei impozabile ataxei pentru dispozitivele publicitare cu panourile pentru reclamă sau publicitate ale agenţilor economici care le utilizează în scopuri proprii în locul în care aceştia desfăşoară activitate de întreprinzător (inclusiv denumirea agentului economic) sau oricare alt loc. Concomitent, se propune ca denumirea şi/sau adresa contribuabilului plasată pe o suprafaţă de pînă la 0,5 m2 să nu fie supusă acestei taxe. Măsura dată are drept scop consolidarea autonomiei locale prin majorarea veniturilor proprii ale autorităţilor locale.

De asemenea, în scopul majorării resurselor financiare necesare finanţării reabilitării reţelei de drumuri în Republica Moldova, se propune majorarea cotei taxei pentru utilizarea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM, cu 50%.

Imprimare