447 de gospodării din satul Băhrinești, raionul Florești, au apă potabilă la robinet. Noul sistem de apeduct, cu lungimea de 23,7 km, a îmbunătățit nivelul de trai al sătenilor. Investiția în construcția și montarea apeductului se cifrează la 8,19 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), informează Provincial.

Satul Băhrinești este prima din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca.

Bugetul total al proiectului se cifrează la 66,86 milioane de lei, din care 29,90 milioane de lei sunt solicitați din sursele FNDR, iar 30,4 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 4,73 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuția populației beneficiare, 1,42 milioane de lei  contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești”, operator al sistemelor, și 0,417 milioane de lei – contribuția administrațiilor publice locale.

Precizăm că din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Totodată, Proiectul ApaSan oferă sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca.

Dina Roșca

Imprimare