„Republica  Moldova nu are nevoie de trei nivele administrative. Suntem prea mici pentru a irosi banul public.” Declarația a fost făcută de primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Constantin Cojocaru la Vocea Basarabiei.

Potrivit edilului, statul nostru trebuie să aibă administrație centrală, care își face datoria pe domeniul politici și o administrație publică locală, cea care le implementează. „Nu avem nevoie de nivele administrative intermediare care, practic, parazitează pe câteva miliarde de lei, bani publici și nici nu știm care le sunt competențele. Nu critic pe nimeni, dar dacă analizăm competențele Consiliilor raionale atunci vom vedea că medicina este a statului, la CNAM; învățământul este o altă competență a statului; cultura, în mare parte, rămâne la nivelul municipalităților, asistența socială, practic, este la primării, doar că este coordonată de raion.” Constantin Cojocaru este de părere că în cazul în care se va face reforma administrației publice locale de nivelul II, s-ar câștiga câteva miliarde de lei care ar putea fi redistribuite localităților. „În patru-cinci ani am avansa foarte mult la capitolul dezvoltare, cu banii noștri, nici măcar nu cu bani externi”.

Și primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM, Alexandru Bujorean, a constatat că optimizarea resurselor financiare ar fi un avantaj al reformei APL II. „Totodată, această reformă nu trebuie privită ca o disponibilizare a angajaților care activează în cadrul Consiliilor raionale.  Funcționarii, care sunt specialiști pe anumite domenii, care au niște atribuții foarte clare și nu ambigui, evident că se vor regăsi în administrația locală de nivelul I, mai ales că urmează să gestionăm o parte din aceste competențe, inclusiv asistența socială, învățământului de la nivel local etc”.

Constantin Cojocaru a amintit că ideea CALM-ului, agreată cu autoritățile publice locale, este de a municipaliza toate centrele raionale. „A fost nevoie de ani pentru ca astăzi să avem șase poli de creștere economică, deoarece mulți considerau că R. Moldova înseamnă doar Chișinăul și Bălțiul. Viitoarelor municipii le-ar reveni competențele raioanelor și astfel ar dispărea toți șefii și șefișorii cu mașini, șoferi și secretare. De asemenea, municipalizarea acestor servicii înseamnă și aducerea acestora, dar și a resurselor, mai aproape de cetățean. Astăzi centrele raionale rămân a fi excesiv de politizate, cu împărțirea banilor pe criterii politice.”

Alexandru Bujorean a declarat că în cazul în care ar ajunge la nivelul I cele câteva miliarde de lei care astăzi sunt la nivelul II, în termeni restrânși ar crește calitatea serviciilor pe care le prestăm cetățenilor. „Dacă o parte din acești bani ar fi folosiți ca și contribuție la proiecte, câte miliarde de lei am putea atrage în infrastructura și în serviciile locale?”  

Imprimare