Lasă în urmă o soţie înlăcrimată, îndurerată care rămâne singură fără de cel cu care a trăit o viaţă întreagă. Lasă în urmă 2 băieţi nerealizaţi, pe care a știut sa-i educe, copii întristaţi, pentru că acum, când aveau mai mult nevoie de el, tatăl lor îi părăsește, îi lasă să se descurce singuri, și nu se va mai întoarce niciodată.

Lasă în urmă rude apropiate, prieteni , cunoştinţe, colegi de servici, vecini, toţi cei pe care i-a cunoscut şi cu care a avut relaţii deosebite.

Toţi aceştia îi vor duce lipsa, îi vor simţi absenţa sa, îşi vor aminti de el de multe ori, şi vor suspina în adâncul inimii lor, pentru că au pierdut pe cineva drag.

Ospitalier, primitor cu cei care îl vizitau, sociabil, şi oricând gata sa ajute pe oricine ar fi apelat la el, şi-a atras de-a lungul timpului, numeroşi prieteni, vecini, cunoştinţe, dovadă fiind şi numărul mare de apropiaţi care l-au însoţit pe ultimul drum.Ştia să spună o vorba bună, să-şi exprime sentimentele astfel încât să nu supere pe nimeni, şi să-i împace pe toţi.

A lucrat ani în șir la Comisariatul de poliție din r.Anenii Noi în calitate de Șef adjunct  al comisarului ca mai apoi, în 2007, locuitorii din cele trei sate a comunei Chetrosu s-ăi încredințeze conducerea primăriei, alegîndu-l în funcție de PRIMAR.

În toți acești ani  unul dintre  cele mai  importante  domenii în activitatea sa îl constituie  dezvoltarea socio-economică locală prin utilizarea eficienţă a resursele locale existente necesare pentru rezolvarea multiplelor probleme de ordin social (construcția de drumuri, amenajarea teritoriului, utilizarea deşeurilor, reparația edificiilor social-culturale, etc.)

Astfel s-au efectuat lucrări de reparație capitală a instituțiilor subordonate, de construcție a altor obiecte în comuna Chetrosu cum ar fi :

Construcția blocului de învățămînt a gimnaziului Todirești, reparația capitală a școlii medii și grădiniței de copii din  Chetrosu,forarea sondelor în satele Todirești și Chetrosu, iluminarea stradală în cele trei sate ale comunei Chetrosu, reparația capitală a oficiului medicilor de familie, construcția capitală a 3 km de drum variantă albă .

Ca un bun gospodar a ținut să renoveze sistemul de aprovizionare cu apă a comunei, să construiască, iar acolo unde deja exista să renoveze sistemul de canalizare și stația de epurare și nu numai atât.

A procurat unități de transport : automobil de serviciu la primărie, maxi – taxi (servicii pentru populație), tractor pentru transportarea gunoiului.

Congresul Autorităților Locale din Moldova regretă dispariția lui Nicolai Nigai și exprimă adîncă durere, condoleanțe apropiaților în legătură cu încetarea lui din viață.

Nicolai Nigai și după plecarea sa în eternitate, va rămâne o prezență constantă, unanim apreciată și respectată, în viața sătenilor, căci a trudit permanent pentru a realiza probleme importante ale comunei. Deoarece a fost un PRIMAR adevărat – un exemplu demn de urmat.

Toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Congresul Autorităților Locale din Moldova

din partea Programului Novateca

Imprimare