În adresa CALM a fost transmis spre avizare proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului privind implementarea schemei de obligații în domeniul eficienței energetice pentru perioada 2027-2029 (număr unic 1016/MEn/2026).
Programul urmărește atingerea următoarelor obiective specifice:
1. Facilitarea realizării anuale a minimum 2,4 ktep de noi economii de energie în cadrul clădirilor din sectorul rezidențial și public, după caz;
2. Mobilizarea unui volum mediu anual estimativ de resurse financiare de circa 460 milioane lei, constituit din contribuțiile părților obligate și din sursele de cofinanțare prevăzute de prezentul Program;
3. Mobilizarea, cu titlu estimativ, a unor resurse financiare externe în valoare medie de circa 138 de milioane lei sub formă de granturi și donații din partea partenerilor de dezvoltare și/sau a organizațiilor internaționale, care constituie 30% din suma echivalentă de circa 460 de milioane de lei, menționată la subpct. 2), pentru cofinanțarea proiectelor și măsurilor de eficiență energetică și valorificare a surselor regenerabile de energie în sectorul rezidențial;
4. Asigurarea sub formă de finanțare nerambursabilă a cel mult 70% din totalul cheltuielilor necesare pentru realizarea măsurilor de eficiență energetică și valorificare a surselor regenerabile de energie în sectorul rezidențial;
5. Asigurarea renovării anuale a unei suprafețe încălzite de cel puțin 104 mii m2 în blocurile locative și 56 mii m2 în casele individuale
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md
Fișier:
