Acordul de Finanţare a Programului ENPARD, în valoare totală de 64 mln de euro pentru dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii rurale a fost semnat astăzi la Chișinău. 

Evenimentul a avut loc în cadrul unei întrevederi între premierul Chiril Gaburici și directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, informează UNIMEDIA. 

Valoarea totală a Programului ENPARD este de 64 milioane de euro, dintre care 53 milioane de euro reprezintă suportul bugetar direct, care vor fi oferite în trei tranşe, până în 2018, şi vine să susţină eforturile Guvernului în implementarea politicilor în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

La realizarea prevederilor Programului ENPARD vor fi luate în calcul necesităţile din spaţiul rural asociate protecţiei mediului înconjurător, fiind promovate proiecte privind protejarea spaţiilor agricole de calamităţile naturale, inundaţii sau secetă. Beneficiarii programului vor fi autorităţile publice responsabile de domeniul agriculturii, în special sectorul privat din zonele rurale. De asemenea, sunt prevăzute acţiuni pentru sprijinirea participării reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Programului.

„Accesul la fondurile ENPARD va permite creşterea resurselor financiare pentru investiţii în modernizarea sectorului agricol, dezvoltarea sistemelor educaţionale în mediul rural, dar şi un acces sporit pentru fermieri la pieţele interne şi externe. De acești bani se vor bucura fermierii din zonele rurale și autoritățile din domeniu agriculturii. La aceste fonduri vor avea acces toți agenții economici înregistrați oficial în R.Moldova, inclusiv din stânga Nistrului”, a declarat Gaburici. 

Totodată, premierul a menționat că prin semnarea acestui Acord de finanțare, Uniunea Europeană a reconfirmat suportul pe care îl are pentru țara noastră și are așteptări de la R. Moldova. De asemenea, acesta a ținut să mulțumească pentru asistența și sprijinul acordat R. Moldova. 

„Aceasta este o zi în care UE arată că gata sa învestească în agricultura din R. Moldova pentru ca aceasta să devină competitivă.

La rândul său, Gerhard Schumann-Hitzler a confirmat angajamentul UE pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare și modernizare a Republicii Moldova. 

Oficialul european a subliniat că dezvoltarea agriculturii și a zonelor rurale este un sector prioritar pentru cooperarea UE-Republica Moldova în perioada 2014-2017 şi, odată cu lansarea programului ENPARD Republica Moldova, UE va susține crearea și consolidarea unui parteneriat eficient între Guvern și organizațiile societății civile, fermieri, organizațiile și federațiile producătorilor, operatorii din sectorul alimentar și comunitățile rurale.

Imprimare