La Conferință a fost trecut în revista un sir destul de larg de activități și experiențe acumulate de Asociația Estoniana pe parcursul a 90 de ani de la momentul inființării (cu întrerupere în timpurile sovietice). Au fost bine expuse și clar vizibile mai multe paralele cu ceea ce se întâmplă azi în Moldova – cu problemele APL. De fapt la suprafață problemele sau aspectele problematice sunt similare – finanțarea inadecvată, neacoperirea financiară a competențelor delegate, dialogul neadecvat dintre Guvern și autoritățile locale, rețetele impuse de peste hotare – în primul rând de Uniunea Europeană – care uneori sunt dubioase și greu de implementat, fragmentarea teritorială și necesitatea reformei administrativ-teritoriale, etc. O diferență mare constă în faptul că toate aceste probleme există în Estonia la un alt nivel de dezvoltare și influență – adică la un nivel cu mult mai sofisticat decât acel din Moldova, unde timp de 20 de ani nici nu s-a pornit o reformă reală în domeniul APL, în timp ce în Estonia autonomia locală a fost destul de semnificativa chiar și în timpurile sovietice.

În cadrul conferinței a fost semnat un Memorandum de Cooperare dintre CALM și Asociația Municipalităților din Estonia. Memorandumul prevede un spectru destul de larg de activități comune și manifestă voința și disponibilitatea mutuală de a stabili și dezvolta legături strânse atât dintre asociațiile autorităților locale, cât și dintre autoritățile locale de nivelul 1 și 2.  Atât APL din Estonia, cât și reprezentanții Asociației și chiar savanții estonieni care cooperează cu Asociația Municipalităților au manifestat un interes sporit față de cooperarea cu Moldova. Desigur că la moment a fost pusă numai o baza inițială pentru cooperarea moldo-estoniană. Pe plan practic conform informației de la Ambasada Moldovei în Estonia, au fost stabilite niște parteneriate dintre APL din Estonia și Moldova:

–       Raionul Criuleni – Regiunea Laane Virumaa

–       Raionul Ungheni – Regiunea Jogeva

–       UTA Gagauzia – Regiunea Ida-Virumaa

Aceste parteneriatele sunt destul de complexe, atât la nivel de raioane/regiuni, cât și la nivel de primării. În faza incipientă este dezvoltarea parteneriatului dintre orășelul Codru și orașul Saue.

Reprezentantul CALM, dl Alexandru Osadci a făcut o prezentare referitor la eventualele direcții și domenii de cooperare dintre APL și asociația din Estonia cu cele din Moldova.

Imprimare