Arhive Zilnice: sâmbătă, 25 martie 2017

ÎN PREMIERĂ! A fost lansat atlasul privind potențialul resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova

Potențialul resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova și instrumentele financiare disponibile pentru investitori au fost prezentate astăzi, în premieră, de către Agenția pentru Eficiență Energetică.

Înfrățirea între localitățile din România și Republica Moldova, avantaj în alocarea de granturi

Gheorghe Ciobanu, expert în proiecte din municipiul Botoșani a prezentat primarilor, conducătorilor instituțiilor subordonate Consiliului raional Drochia și ai serviciilor deconcentrate oportunitățile Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020. Ședința de lucru a avut loc pe 10 martie, în incinta Consiliului raional Drochia.

„Orășelul copiilor” e în satul Elizavetovca

Nu au școală, grădiniță. Cel puțin acum vor avea unde se juca. Este vorba de copiii din satul Elizavetovca, comuna Zagarancea, cărora li s-a construit un teren de joacă, numit și „Orășelul copiilor”. Sâmbăta trecută, acel loc destinat distracției copiilor și odihnei părinților, a fost inaugurat.

Comisia Europeană măreşte grantul pentru Gazoductul Iaşi-Chişinău de la 10 la 40 de milioane...

Comisia Europeană măreşte suma grantului acordat pentru gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău de la 10 la 40 de milioane de euro. Anunţul a fost făcut după reuniunea bilaterală a Guvernelor României şi Republicii Moldova, care s-a desfăşurat astăzi la Piatra-Neamţ.

(GALERIE FOTO) Cel mai colorat sat din lume: Locul în care oamenii niciodată nu...

Satul Zalipie, din sud-estul Poloniei, este cea mai colorată aşezare rurală din lume.

Orașul din România care își transformă deșeurile în curent electric – Un exemplu pentru...

Autorităţile locale din oraşul Seini, judeţul Maramureş, au reuşit să asigure curentul electric, pentru iluminatul public din întreaga localitate, construind o instalaţie de biogaz. Aceasta transformă deşeurile în electricitate, rezolvând totodată şi problema poluării din zonă, scrie presa românească.

Ultimele articole

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY