Troleibuzele şi autobuzele din Capitală vor fi dotate, până la sfârşitul anului, cu sisteme GPS. Noile reguli sunt prevăzute în strategia de modernizare a transportului public din Chişinău.
Tradiţiile sunt în capul mesei la Făleşti, unde a fost organizat Festivalul Satului Moldovenesc. Sărbătoarea a început cu o horă în jurul Movilei Măgura, iar cei prezenți au întins un tricolor de aproape o sută de metri. Oamenii din regiune se adună pentru a promova obiceiurile păstrate din străbuni.
În ultimii ani, Uniunea Europeană a atras o atenţie crescândă achiziţiilor publice, modificând de mai multe ori legislaţia în domeniu pentru a reduce birocratizarea acestui proces. Astfel, o metodă de achiziţii aplicată tot mai frecvent în unele state UE este licitaţia electronică, procedură introdusă recent și în legislaţia de la noi.
Va fi dată în exploatare așa cum s-a și promis – în toamna anului curent. Asigurările au fost date de căre însuși Iurie Nicov, director de proiect. ”În prezent, se lucrează intens, chiar dacă, poate, din afară, nu se observă acest lucru”, a explicat dînsul, precizînd că orarul efectuării lucrărilor este respectat întru totul.
După ploile torențiale care au stopat și agravat lucrările de construcție a îngrădirii stadionului din or. Cornești, timpul s-a ameliorat. Zilele cu soare au uscat terenul și au dat posibilitate antreprenorului de a continua lucrările ce țin de construcția porților și gardului în jurul stadionului.
Acord trilateral, intermediat de Congresul Autorităților Locale din Moldova! Pe data de 7 iulie curent a fost semnat un acord trilateral între CALRE al Consiliului Europei, Guvernul Republicii Moldova şi CALM, document care stipulează pașii pe care urmează să-i întreprindă autoritățile centrale pentru a elimina restanțele enorme și discrepanțele în domeniul descentralizării şi democraţiei locale.
În perioada 21-23 iunie 2016, expertul juridic al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la seminarul “Etica socială la nivel local: de la concept la acțiune”, care s-a desfășurat în orașul Kyiv (Ucraina). La seminar au participat primari, membri-delegați ai Congresul autorităților locale și regionale și reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale și regionale din Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Belarus.
Consilierii municipali au votat miercuri, 6 iulie, bugetul Chişinăului în lectură finală. Proiectul a fost aprobat cu votul a 44 de consilieri prezenţi la şedinţă, transmite IPN.
La intrare în Budești, municipiul Chișinău, stemele mai multor orașe stau afișate chiar sub denumirea comunei. Budeștiul este înfrățit cu trei localități din România și cu câte una din Italia, Germania, Suedia și Federația Rusă. Și multe alte localități din Moldova au „frați” peste hotare. Reprezentanții localităților înfrățite dezvoltă proiecte comune, își fac vizite reciproce, se ajută cu ce pot, mai ales „frații” din străinătate îi susțin pe cei din Republica Moldova, recunosc edilii localităților. Astfel că ideea înfrăţirii, beneficiile şi deschiderea de orizont în comunicare pe diferite domenii pe care le presupune căpătă tot mai multă popularitate în Moldova. În general, mişcarea europeană de înfrăţire are peste 50 de ani. Felul în care convieţuiesc acum ţările comunităţii europene se datorează şi acestui instrument ce a apropiat sate, oraşe, comunităţi… Un reportaj de Alexandru Popescu.
Locuitorii orașului Cahul nu mai consumă apă de o calitate dubioasă din râul Prut. Aceasta pentru că, de aproximativ o lună de zile, ei beneficiază de o staţie de tratare modernă.