Daca ieri am avut un festival al marului, astazi s-a desfasurat unul al bostanului. La Lozova, Straseni, s-a adunat astazi lume de pe lume, ca sa admire bostani de toate marimile si culorile, pe placul fiecaruia.
Pe segmentul dintre Porţile Oraşului şi Aeroport a început amplasarea pilonilor de 11 metri pe care vor fi montate felinarele. Reţeaua de iluminat va fi constituită din 240 de piloni din oţel zincat cu două braţe, astfel încât să asigure iluminarea ambelor sensuri de circulaţie. Reţeaua urmează să fie pusă în funcţiune până în luna decembrie. Becurile instalate vor fi de tip LED. În mod firesc LED-ul aduce economie şi o economie bună.
Joi, 25 septembrie 2014, Ministrul Mediului, Valentina Țapiș, a avut o întrevedere cu reprezentanții Corporației Financiare din Germania KfW, care a finalizat cu semnarea unui Memorandum de Înțelegere între autoritatea centrală de mediu din Republica Moldova și Corporația KfW cu
Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. CALM CONTINUĂ CAMPANIA DE INFORMARE ȘI DE DISCUȚII ÎN RINDUL AUTORITĂȚILOR LOCALE PRIVIND ACORDUL DE ASOCIERE LA UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN RAIONUL TARACLIA!
2. CAMPANIA CALM DE INFORMARE ȘI DE DISCUȚII ÎN RINDUL AUTORITĂȚILOR LOCALE PRIVIND ACORDUL